Art & Deco Constanța SRL, în insolvență. Creditorii sunt așteptați să-și depună declarațiile de creanță până la 9 mai
Art & Deco Constanța SRL, în insolvență. Creditorii sunt așteptați să-și depună declarațiile de creanță


Societatea Art & Deco Constanța SRL, cu sediul în municipiul Constanța, a intrat oficial în procedură de insolvență, conform unei decizii pronunțate de Tribunalul Constanța, prin încheierea nr. 145 din 26 martie 2025, în dosarul 1485/118/2025.
Lichidatorul judiciar CONTINVEST Insolvență S.P.R.L. a notificat toți creditorii societății cu privire la etapele următoare din cadrul procedurii.



Termenele stabilite în dosar sunt următoarele:
•9 mai 2025 – termenul limită pentru înregistrarea declarațiilor de creanță;
•28 mai 2025 – data întocmirii tabelului preliminar de creanțe;
•Contestațiile la tabelul preliminar pot fi depuse în termen de 7 zile de la publicarea acestuia în BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvență);
•20 iunie 2025 – termenul pentru întocmirea tabelului definitiv.
De asemenea, prima adunare a creditorilor va avea loc în data de 2 iunie 2025, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar din Constanța, str. Mihai Viteazu nr. 69-69A.
În plus, Adunarea Generală a Asociaților (AGA) este programată pentru data de 7 mai 2025, ora 14:00, cu scopul desemnării administratorului special al companiei.
Date de pe portul Instanțelor despre dosarul 1485/118/2025
Tribunalul Constanța – Secția a II-a Civilă – a dispus, în data de 26 martie 2025, deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății ART & DECO CONSTANȚA SRL, la solicitarea acesteia.

Iată soluția pe scurt din ședința din 26.03.2025:
Soluția pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea ART & DECO CONSTANŢA S.R.L., cu sediul în -----. În temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 38 alin. 1, art. 71 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ART & DECO CONSTANŢA S.R.L., cu sediul în ---. In temeiul art. 73 si 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CONTINVEST INSOLVENŢĂ S.P.R.L. cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mihai Viteazu, nr. 69-69A, etaj 3, birou 2, judeţul Constanţa, cu un onorariu fix de 5.000 lei lunar, exclusiv TVA, şi onorariu variabil de 5%, exclusiv TVA, din totalul sumelor obţinute din valorificarea bunurilor debitoarei şi recuperate în contul averii debitoarei, care va îndeplini atribu?iile prevăzute de art. 58 din lege. În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, Debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă nu îşi declară intenţia de reorganizare în condiţiile art.74 coroborat cu art. 67 alin 1 litera g din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 71 alin. 2 coroborat cu art. 73 şi art. 99-100 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii. În baza art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitorului. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii generale este de 10 zile de la primirea notificării. Fixează termenul limita pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 09.05.2025. Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 28.05.2025. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 20.06.2025. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 02.06.2025, ora 12, la sediul administratorului judiciar si dispune convocarea creditorilor. În baza art. 39 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. În conformitate cu art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la Oficiul Registrului Comerţului Constanta, iar potrivit art. 99 lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta în vederea efectuării menţiunii. Potrivit art. 101 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile, inventarierea bunurilor din averea debitoarei. Fixează termen de judecata la data de 17.06.2025, ora 10.30, complet F12. Cu apel în 7 zile de la comunicare conform dispozi?iilor Codului de procedură civilă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 26.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere de şedinţă (secretă) 145/2025 26.03.2025- se arată pe portal.
Amintim că, pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul 1091/118/2025, care are ca obiect deschiderea procedurii la cererea debitorului.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 05 martie, ultima modificare fiind la data de 06 martie, pe secția a II-a civilă. Obiectul dosarului constă în deschiderea procedurii la cererea debitorului. Procesul se afla în stadiul de fond
Parte în dosar este Art & Deco Constanța SRL, în calitate de debitor.
Iată soluția pe scurt oferită de magistrați:
Date din buletinul de insolvențăSoluția pe scurt: Respinge cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei, ca neîntemeiată. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanța. Pronunţată astăzi, 13.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre cameră consiliu 115/2025 13.03.2025
Deschiderea procedurii de insolvență în forma generală, împotriva Art & Deco Constanţa SRL, prin încheierea de ședință nr. 145/26.03.2025 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II a civilă, în dosarul 1485/1
18/2025.
Debitorul Art & Deco Constanţa SRL are obligaţ ia ca în termen de 10 zile de la deschiderea proced urii să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute la art. 67 alin.(1) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Creditorii debitorului Art & Deco Constanţa SRL trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia prin
depunerea cererii de admitere a creanţei în condiţiile următoare:
Termenul pentru depunerea cererii de admitere a creanţei
Termenul limită pentru înregistrarea cererii de adm itere a creanţelor asupra averii debitorului este 09/05/2025.
În temeiul art. 114 alin.(1) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cereriide admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele pe care le deţineţi împotriva debitorului.
Alte termene stabilite prin hotărârea de des chidere a procedurii :
Termenul limită de verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor este 28/05/2025.
Termenul pentru formularea eventualelor contestații împotriva tabelului preliminar este de 7 zile de l a publicarea în BPI a tabelului preliminar.
Termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 20/06/2025.
Se notifică faptul că prima Adunare a creditorilor va avea loc la: Adresa: Constanţa, str. Mihai Viteazu nr. 69-69A, jud.Constanţa Data 02/06/2025 Ora 12,00, având ca ordine de zi :
-prezentarea situaţiei debitorului;
-desemnarea comitetului creditorilor
-confirmarea / desemnarea aministratorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia.- se aratî în buletinul de insolvență.
Despre Art & Deco Constanța SRL
Firma Art & Deco Constanța SRL din Constanța, a fost înființată la data de 14.12.2021 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120 - Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 10 aprilie 2025, firma este în stadiul deschiderii procedurii insolvență/faliment (data deschiderii procedurii de insolvență/faliment este 26.03.2025)
Asociat unic și administrator este Ungureanu Traian.
Situația financiară pentru anul 2023 arată o cifră de afaceri de 3.070.284 lei, un profit de 922.755 lei la un număr de 18 angajați.
În 2022, societatea a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 1,57 milioane lei, cu un profit net de peste 513.000 lei și datorii de 559.000 lei.
Anul 2023 a fost cel mai bun din punct de vedere financiar, cu o cifră de afaceri de peste 3 milioane lei și un profit de 922.755 lei. Datoriile au fost de 1,15 milioane lei, în creștere față de anul anterior.
În 2024, cifra de afaceri a scăzut la 1,85 milioane lei, iar profitul net a fost zero. Totodată, datoriile au crescut la 2,14 milioane lei. Numărul mediu de angajați a scăzut la 10, față de 18 în anul anterior.
Citește și:
Art & Deco Constanța SRL solicită intrarea în insolvență. S-a stabilit termen în dosar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp