Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 30 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar fi încercat să păcălească poliția după un accident. Femeie din Tulcea, cercetată pentru fals în declarații

ro

30 Jan, 2026 13:38 178 Marime text


Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a transmis astăzi, 30 ianuarie 2026, un comunicat în care atrage atenția asupra modului în care ar trebui cetățenii să colaboreze cu autoritățile, după ce unei femei i s-a deschis dosar penal.

Instituția precizează că declarațiile false sau neadevărate, cu scopul de a atrage o situație juridică favorabilă, se pedepsesc penal.

„La data de 29 ianuarie 2026, în jurul orei 11:30, polițiștii au continuat cercetările într-un dosar privind un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate și a datelor obținute, a rezultat că o femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Tulcea, ar fi declarat în mod necorespunzător împrejurările producerii evenimentului rutier, în scopul producerii unor consecințe juridice în favoarea sa.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.


Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.

Pentru a preveni implicarea în situații de natură penală, poliția recomandă:

Declarați doar fapte reale și complete.


Orice informație falsă furnizată autorităților poate constitui infracțiune, chiar dacă pare „minoră”.

Nu modificați sau inventați circumstanțele unui accident.

Încercarea de a evita răspunderea sau de a obține beneficii materiale poate avea consecințe penale.

Solicitați clarificări înainte de a da o declarație.


Dacă nu sunteți sigur de anumite aspecte, cereți explicații sau timp pentru a vă aminti corect situația.

Fiți conștienți de consecințele legale.

Falsul în declarații se pedepsește cu amendă sau închisoare, conform Codului Penal.

Colaborați cu autoritățile.

O atitudine sinceră și cooperantă poate preveni agravarea situației juridice.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și: Bărbat de 53 de ani, reținut de poliția din Constanța pentru 24 de ore. Pentru ce faptă este suspectat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii