Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 15 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț pentru pensionari Când vor primi adeverința de recalculare a pensiilor

ro

18 Jun, 2024 13:42 702 Marime text
Sursa foto: Pixabay

Apar noi informații care îi vizează pe pensionari, după toate discuțiile despre mărirea veniturilor acestora din toamnă. Adeverinţele din care românii află ce pensie vor avea după recalculare întârzie, astfel că ele vor ajunge mai târziu cu aproximativ o lună, notează Știri pe Surse.

Mai exact, pensionarii vor primi după data de 10 iulie adeverințele în care vor fi infomați ce pensie vor lua de la 1 septembrie.

Iniţial, oficialii de la Casa de pensii și din Ministerul Muncii au anunţat că adeverințele cu pensiile recalculate vor ajunge la pensionari la final de lună mai.

Din 1 septembrie, aproximativ 3,5 milioane de vor primi pensia mărită, iar restul de 1,5 milioane de pensionari urmează să rămână cu pensia în plată.

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Formula pentru plata pensiei:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Cine sunt cei peste un milion de români care nu vor primi pensiile majorate

"Rămân un milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie.

Vreau să spun foarte clar că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea, pentru că e vorba de pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani.

Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, pe fiecare an, de indexarea prevăzută de lege", a spus şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, recent, la Antena 3 CNN.

Totuşi, spune el, aceşti români vor primi an de an indexarea prevăzută de lege, respectiv creşterea pensiei cu rata inflaţiei.

Un alt factor care poate ajuta la majorarea pensiilor îl reprezintă punctele de stabilitate.

Ce sunt punctele de stabilitate

Printre principalele modificări din noua lege a pensiilor este și introducerea punctelor de stabilitate, care reprezintă puncte bonus oferite românilor care muncesc peste 25 de ani.

„Punctele de stabilitate sunt cele obținute în muncă peste 25 de ani. Dacă eu lucrez peste 25 de ani, pentru perioada pe care o desfășor în muncă după 25 de ani, între 25 de ani și 30 de ani, obțin 0,5 puncte pe an, pentru fiecare an lucrat.

Pentru perioada între 30 și 35 de ani, 0,75 de puncte.

Peste 35 de ani, un punct pe an. În felul acesta pensiile românilor vor crește în funcție de stabilitatea în muncă”, a explicat ministrul Simona Bucura Oprescu, recent, la Antena 3 CNN.

Integral pe STIRIPESURSE.RO

Citește și:
Numărul exact de pensionari din România în mai 2024. Cifre uimitoare!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii