Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă la o școală din Vâlcea după ce o elevă de clasa a V-a a venit cu o sticlă cu vin

ro

09 Jan, 2024 19:28 904 Marime text
Foto: facebook/MDLPAPoliţiştii au dat mai multe amenzi în cazul elevilor care au fost filmaţi în prima zi de şcoală din acest an în timp ce încercau să deschidă o sticlă cu vin pe care o adusese o elevă de clasa a V-a în curtea Liceului Sanitar "Antim Ivireanu" din Râmnic, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) conform Agerpres.ro

Potrivit sursei citate, agenţii Biroului Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu în acest caz şi au identificat persoanele implicate.

"În cauză, au fost demarate verificări, fiind aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/ 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi Legii nr. 349/ 2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. De asemenea, a fost informată conducerea unităţii şcolare în legătură cu aspectele constatate", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.


Elevii implicaţi vor fi sancţionaţi şi de către şcoală, prin scăderea mediei la purtare, la finalul anului şcolar. Nu însă şi eleva care a adus sticla cu vin, care se pare că se va muta la o şcoală din Germania.

"Eleva care este implicată este o elevă de clasa a V-a. Este deja cu antecedente la nivelul şcolii. Au fost chemaţi părinţii de nenumărate ori la şcoală. Mama, la un moment dat, a spus că nu are ce să îi mai facă, va trebui să o ducă în Germania la o altă şcoală pentru că a mai avut probleme cu ea în oraşul nostru. Ieri a fost ziua ei, ea nevenind la şcoală - mama a anunţat-o pe dirigintă că este în medical săptămâna aceasta - însă a luat legătura cu nişte colege de ale ei şi le-a anunţat că vine să îşi serbeze ziua şi faptul că va pleca din oraş. A venit la pauză. La pauză intră copiii care mai vin la şcoală să facă pregătire, astfel că paznicul nostru, ştiind că este eleva şcolii, a lăsat-o să intre. Ea nu s-a dus în şcoală. S-a dus direct în spatele internatului, unde este o zonă fără camere. S-au strâns acolo mai mulţi, au încercat să desfacă sticla de vin. Un elev de clasa a XI-a, care a fost acolo, l-a anunţat pe mecanicul care are atelier acolo. Acesta s-a dus şi i-a trimis la ore pentru că deja se sunase de intrare, după care m-a anunţat pe mine. Eu deja îi chemasem la şcoală pe părinţi, dar cred că nu trecuseră zece minute că a şi apărut acel filmuleţ în mass-media. După care s-a desfăşurat ancheta cu poliţie, DGASPC şi aşa mai departe", a declarat directoarea unităţii şcolare, Lidia Ioana.


Conducerea şcolii a precizat că sunt în monitorizare patru fete care au fost invitate de eleva de clasa a V-a să sărbătorească în curtea şcolii.

"Cele patru fete care au fost chemate pentru acest lucru sunt monitorizate de către diriginţi pentru că au mai avut abateri. Nu de genul acesta, ci abateri să zicem mici, disciplinare. Mai lipseau de la ore, că plecau în timpul orelor spunând că le e rău dar de fapt nu aveau probleme de sănătate... deci mici probleme. Dar bineînţeles că vor fi sancţionate. Părinţii ştiu. Au luat legătura cu părinţii şi cei de la Siguranţa Şcolară. Să sperăm că a fost o învăţătură de minte pentru elevii care au fost implicaţi, pentru că ei ştiau, conform regulamentului care a fost dezbătut la clasă, care sunt urmările dacă încalcă regulile", a mai spus directoarea şcolii din Râmnicu Vâlcea. 

Agerpres.ro


Citește și: 

Elevii au revenit în sălile de clasă după vacanța de iarnă!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii