Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de peste 4 milioane de lei, aplicate pe litoral de Garda Națională de Mediu

ro

03 Aug, 2025 09:00 770 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Garda Națională de Mediu




 
  • Garda Națională de Mediu anunță că a crescut cu 30% numărul de controale pe litoral.
  • Sancțiunile aplicate se ridică la peste 4 milioane de lei 

 Garda Națională de Mediu transmite concluziile Acțiunii de Control pe Litoral și în Rezervația Deltă Dunării, ”Un mediu curat pentru turism sănătos”.

În șapte zile, 15 echipe de comisari GNM au derulat aproape 200 de acțiuni distincte de control, dintre care peste trei sferturi s-au încheiat cu o formă de sancțiune pentru nerespectarea legislației de mediu. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la peste 4 milioane de lei. Atragem atenția că neconformarea cu normele de mediu, atât pentru agenți economici cât și pentru autoritățile locale va atrage în continuare sancțiuni ferme.

 ”Echipele GNM au acoperit aproape întreaga zonă costieră, de la Corbu-Vadu și până în Vamă Veche. Datele nu arată o situație foarte bună. Atunci când din 10 acțiuni de control 7 sau 8 se termină cu sancțiuni, este clar că nu avem o cultură a respectului pentru normele de mediu”, a explicat Comisarul General al GNM, Andrei Corlan. 

 Menținerea șantierelor de construcții deschise pe timpul sezonului estival este interzisă, tocmai pentru a preveni poluarea aerului cu pulberi sau particule. Cu toate acestea, au fost descoperite șantiere în lucru, precum și situri de construcții amenajate necorespunzător. 

„Cele mai grave situații constatate de colegii noștri se înscriu în linia deversărilor ilegale de ape uzate în apele de suprafață. Atât la Năvodari cât și la Costinești am găsit cazuri cu potențial de risc mare, care au fost însă remediate chiar în ziua controlului.


GNM constată totodată menținerea la cote foarte scăzute a colectării separate a deșeurilor pe litoral, chiar în condițiile în care starea generală de salubritate a plajelor a fost una bună pe parcursul celor 7 zile de control.

În final, facem un apel către agenții economici să respecte legislația de mediu și să se pună în legalitate, prin obținerea autorizației de mediu. Am fost nevoiți să emitem nu mai puțin de 8 decizii de suspendare a activității în acest sens.”, precizează Garda Națională de Mediu.


Citește și
NăvodariGarda de Mediu a amendat primăria și a dispus dezafectarea unei țevi care deversa ape direct în zona de îmbăiere
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii