Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 25 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de peste 3,5 milioane de lei, aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore

ro

25 Jan, 2026 14:03 190 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.000 de fapte contravenționale, iar 475 de permise de conducere au fost reținute.

Potrivit Poliției Române, la data de 24 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 438 de acțiuni și au intervenit la 2.278 de evenimente, dintre care 1.885 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 33 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 8.089 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.593.639 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 75 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.


Au fost reținute 475 de permise de conducere, dintre care 50 pentru viteză și 131 pentru alcool.

De asemenea, au fost retrase 396 de certificate de înmatriculare. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii