Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul britanic la Bucureşti distins de ministrul Tîlvăr cu Emblema de Onoare a Armatei României

ro

09 Oct, 2023 18:52 796 Marime text
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr a avut luni, 9 octombrie,  la sediul instituției, o întrevedere bilaterală cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la București, Andrew Noble.
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc în contextul  încheierii misiunii oficialului britanic în țara noastră.

Potrivit MApN, ministrul apărării naționale i-a mulțumit ambasadorului britanic pentru contribuția adusă la dezvoltarea relației bilaterale dintre cele două state și pentru promovarea internațională a intereselor României. Ca recunoaștere a meritelor sale și pentru sprijinul acordat susținerii activităților MApN, ministrul Tîlvăr i-a oferit ambasadorului Andrew Noble Emblema de Onoare a Armatei României.

 „Toate evenimentele recente au dovedit că România și Marea Britanie au viziuni similare asupra provocărilor cu care se confruntă și vom face eforturile neceare pentru a continua să dezvoltăm relația bilaterală. Este evident că doar împreună putem face față crizelor multiple cu care ne confruntăm”, a declarat ministrul român.

Agenda de discuții a inclus subiecte referitoare la situația de securitate din zona Mării Negre în contextul ultimelor evoluții ale războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, modalități de consolidare a relației bilaterale româno-britanice, dar și aspecte curente și de perspectivă referitoare la amplificarea cooperării dintre cele două armate, cu precădere în contextul dezvoltării industriei de apărare și programelor de înzestrare ale Armatei României.

De asemenea, a fost apreciată contribuția Marii Britanii la consolidarea posturii aliate pe flancul estic, o dovadă concretă a solidarității și unității aliate. Marea Britanie va continua contribuția la misiunile NATO de Poliţie Aeriană Consolidată (eAP) din România, un nou contingent este programat a se disloca în țară noastră în anul 2024.

Ambasadorul britanic a felicitat România pentru rolul său ca factor de stabilitate regională și pentru contribuția cu trupe la misiunile din Balcanii de Vest şi Africa.

Ministrul român a subliniat importanța menținerii dialogului politico-militar atât la nivel înalt, consolidând astfel implementarea proiectelor bilaterale existente și facilitând identificarea de noi oportunități de cooperare.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii