Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:25 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ales preşedinte al Asociaţiei Române a Apei Felix Stroe - „Vor continua schimburile de idei între manageri, utilizatori şi proiectanţi”

ro

29 Aug, 2013 00:00 1727 Marime text
În cursul zilei de ieri, la Sibiu, s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Naţional de Conducere al Asociaţiei Române a Apei, întâlnire la care au participat aproape toţi membrii, prezenţa fiind de 94%. Pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de alegere a noului preşedinte ARA. Având în vedere progresele remarcabile realizate de SC RAJA SA Constanţa în ultimii ani, dar şi participarea activă în elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare din sectorul apei a Patronatului Român al Apei, al cărui preşedinte este directorul general al companiei constănţene, cu unanimitate de voturi, Felix Stroe a fost ales noul preşedinte ARA. „Asociaţia Română a Apei va continua colaborarea deja existentă cu organizaţiile de profil din ţară şi din străinătate şi va defini noi parteneriate cu structurile internaţionale din domeniu, pentru a-şi menţine rolul de catalizator în dezvoltarea proiectelor cu ţările din regiune.

Pentru operatorii de profil din ţară, scopul principal este asigurarea condiţiilor pentru continuitatea programelor aflate deja în derulare şi accesarea de noi fonduri nerambursabile. Astfel, vor continua schimburile de idei, soluţii şi procedee tehnice între manageri, utilizatori, proiectanţi şi cercetători”, a declarat noul preşedinte ARA, Felix Stroe. Înfiinţată la 15 iunie 1995, Asociaţia Română a Apei este o asociaţie autonomă, patronală şi profesională, care reprezintă, promovează, apără şi susţine interesele patronale şi profesionale ale membrilor săi - operatori de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare şi firme de profil - în relaţiile cu autorităţile publice, sindicatele şi cu alte persoane juridice, atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Printre obiectivele principale şi formele de activitate ale Asociaţiei se numără şi iniţierea, elaborarea şi promovarea strategiilor şi a programelor de investiţii, sprijinirea introducerii progresului tehnic şi ştiinţific în domeniul apei şi asigurarea consultanţei tehnice, manageriale şi cooperarea internaţională. Toate aceste acţiuni sunt coordonate de diferite comisii de specialitate din cadrul ARA, comisii care se întrunesc trimestrial pentru a rezolva eventualele probleme apărute, dar şi pentru a promova şi pune în aplicare noi programe şi idei de dezvoltare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii