Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:14 10 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adaptarea programului de învățământ militar preuniversitar la măsurile anti COVID-19

ro

02 Apr, 2021 14:23 414 Marime text
  • Programul de învățământ al elevilor din sistemul de învățământ militar preuniversitar va fi adaptat, în vederea reducerii deplasărilor.
În conformitate cu măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 adoptate la nivel național, programul de învățământ al elevilor din sistemul de învățământ militar preuniversitar va fi adaptat, în vederea reducerii deplasărilor.

Astfel, elevii (mai puțin cei din anii terminali) din învățământul preuniversitar beneficiază de vacanță de primăvară în perioada 2 aprilie – 4 mai, urmând să își reia cursurile în perioada 5 mai – 25 iunie.

Elevii claselor a XII-a beneficiază de vacanța de primăvară în perioada 2 - 11 aprilie, după care își reiau cursurile, în format on-line de la domiciliu, în perioada 12 - 29 aprilie, urmând a beneficia de vacanța de Paște în perioada 30 aprilie – 9 mai. Aceștia își vor relua cursurile, în format față-în-față, în perioada 10 mai – 4 iunie.

Direcția medicală a MApN monitorizează evoluția situației epidemiologice în unitățile de învățământ preuniversitar din Ministerul Apărării Naționale și coordonează activitățile de testare de tip RT PCR a elevilor la întoarcerea acestora din vacanță.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii