Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 23 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni pentru combaterea pescuitului ilegal în Delta Dunării și în județul Tulcea (VIDEO)

ro

23 Nov, 2025 13:24 109 Marime text
foto: Politia RomanaÎn perioada 17 - 19 noiembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică - Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au efectuat 6 controale pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal în Delta Dunării și în județul Tulcea.

Potrivit Poliției Române, în cadrul activităților, au fost ridicate, în vederea confiscării, 9 unelte de pescuit tip setcă monofilament, 136 de kilograme de pește, din diferite specii, un autovehicul, precum și alte bunuri.

Valoarea bunurilor indisponiblizate este estimată la 52.972 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, prevăzute de Legea 176 din 2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

Exemplu:

La data de 18 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au oprit pentru control o autoutilitară. În urma controlului efectuat, a fost descoperită cantitatea de 560 de kilograme de raci vii, pentru care nu ar fi existat documente de proveniență, având în vedere faptul că documentele de proveniență trebuie să însoțească mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.

Autoutilitara a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.


Cantitatea de raci a fost confiscată și predată unei societăți de profil spre valorificare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea fără documentele de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește prevăzută de art. 56 lit. e) din Legea 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii