Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav pe DN2 în județul Ialomița. Trei autoturisme, implicate. Șapte victime, printre care și copii (galerie foto)

ro

02 Oct, 2021 11:00 1184 Marime text
  • În urma impactului dintre acestea au rezultat 7 victime, dintre care 5 persoane cu vârste cuprinse între 28 și 36 de ani, și 2 minori, unul de 6 luni și unul de 8 ani.

Seara trecută, în jurul orei 21:00, pe DN2 în localitatea Lilieci, județul Ialomița, s-a produs un accident de circulație. 

Din primele informații în accident au fost implicate 3 autoturisme.

În urma impactului dintre acestea au rezultat 7 victime, dintre care 5 persoane cu vârste cuprinse între 28 și 36 de ani, și 2 minori, unul de 6 luni și unul de 8 ani.

Potrivit IPJ Ialomița, toți răniții au fost transportați la unități medicale din municipiul București pentru îngrijiri medicale.

„Cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“ - au declarat reprezentanții IPJ Ialomița.

Sursa foto: IPJ Ialomița
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii