Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident în Bulgaria MAE a anunțat că șoferii sunt români, iar pasagerii cetăţeni străini

ro

02 Jan, 2024 21:40 923 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat marţi că şoferii autovehiculelor implicate în accidentul din Bulgaria sunt români, care nu au avut nevoie de internare, iar pasagerii - cetăţeni străini.

MAE informează, la solicitarea AGERPRES, că, prin intermediul Ambasadei României în Republica Bulgaria, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în presa bulgară cu privire la producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, dintre care un autocar înmatriculat în România.

"Misiunea diplomatică a întreprins demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile competente bulgare în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la starea de sănătate şi cetăţenia persoanelor implicate în accident. Din informaţiile obţinute de la autorităţile bulgare, a reieşit faptul că cei doi conducători auto, ambii cetăţeni români, au primit îngrijiri medicale de specialitate şi nu a fost necesară internarea. Pasagerii autocarului sunt cetăţeni străini", arată reprezentanţii ministerului.

Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Sofia nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară ca urmare a producerii acestui accident rutier.

Reprezentanţii misiunii diplomatice menţin legătura cu autorităţile bulgare competente şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, în măsura în care situaţia o va impune, adaugă sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Bulgaria: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.



Citește și:

Autobuz românesc cu pasageri, implicat într-un accident în Bulgaria. Printre victime și români
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii