Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Accident grav la Nicolae Bălcescu. O persoană este încarcerată. Ce spun autoritățile (galerie foto + video)

ro

22 Oct, 2019 11:25 8340 Marime text
În urmă cu câteva minute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost sesizat cu privire la producerea unui accident în zona localității Nicolae Bălcescu.
 
Din primele informații, este vorba despre un accident produs între un tir și un autoturism Matiz cu numere de Constanța pe DN2A.
 
În urma impactului, o persoană este încarcerată.

Potrivit Inspectoratului de Urgență Dobrogea, la fața locului intervin cinci salvatori de la Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Victima a fost extrasă cu mijloacele specifice și predată elicopterului SMURD. Persoana este conștientă.

Bărbatul, șoferul autoturismului Matiz, prezintă traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic. 

Potrivit Andreei Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, coliziunea s-a produs între un autoturism și un tir

Din primele informatii, autoturismul care a intrat în coliziune cu tirul, era tractat cu o șufă care s-a rupt.

UPDATE: Ce spune Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța:

„Astăzi, în jurul orei 10.25, un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe prima bandă, dinspre localitatea Nicolae Bălcescu către Mihail Kogălniceanu, tractând un alt autoturism, condus de un bărbat de 74 de ani și, ajungând la km 178+700 m, din cauza unei defecțiuni tehnice, șufa de tractare s-a rupt, iar conducatorul auto de 74 de ani a pierdut controlul asupra direcției, s-a răsucit pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu un tir,  condus de un bărbat de 32 de ani, pe același sens de mers, în spatele autoturismelor. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar tirul a părăsit partea carosabilă către stânga. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 74 de ani”, a transmis purtătorul de cuvânt.

UPDATE 2: SAJ Constanța transmite că șoferul a intrat în stop cardio-respirator și i se efectuează protocol de resuscitare de aproximativ o ora.

UPDATE 3: Bărbatul a decedat la spital, potrivit SAJ Constanța.

Sursă foto/video: ISU Dobrogea + IPJ Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii