Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:40 21 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost sediul Consulatului Italiei începând cu 1924 Clădire a statului italian, focar de infecţie în centrul Constanţei (galerie foto)

ro

11 Jul, 2014 00:00 3104 Marime text
În plin centrul municipiului Constanţa, o clădire masivă, din cărămidă, situată pe bulevardul Mamaia, între strada Mircea cel Bătrân şi bulevardul Tomis, zace în uitare. Este vorba despre Casa D’Italia, clădire în care a funcţionat Consulatul Italiei la Constanţa, imobil care, la ora actuală, arată jalnic. Mizeria din faţa clădirii, dar mai ales mirosul insuportabil fac din zonă un adevărat focar de infecţie.
 
Casa D’Italia este clădirea în care, la Constanţa, în perioade diferite, a funcţionat Consulatul Italiei. Potrivit declaraţiilor profesorului Adrian Bavaru, fost consul al Italiei la Constanţa, actual corespondent consular al aceluiaşi stat, între anii 1924 - 1948, această clădire a servit drept sediu pentru Consulatul Italiei. În prezent însă, „este totul închis, baricadat“, spune Bavaru. E drept, clădirea arată ca şi când ar fi abandonată. Ceea ce nu e tocmai departe de adevăr. Conform explicaţiilor profesorului Bavaru, imobilul aparţine statului italian, însă acesta din urmă nu este interesat de clădire. „Imobilul nu interesează pe nimeni. Nu ştiu, o fi o problemă de bani, din moment ce nu-l renovează... M-am certat cu toţi ambasadorii din acest motiv. Pe de altă parte, statul italian nici nu vrea să vândă clădirea“, explică Adrian Bavaru, corespondentul consular al Italiei la Constanţa.
 
După Revoluţia din Decembrie 1989, imobilul a funcţionat din nou ca sediu al Consulatului Italiei. „Clădirea a fost renovată în 1994 şi ulterior în 2004. Aici a locuit un consul al Italiei cu familia sa. La parter se organizau cursuri de limba italiană. La un moment dat, aici a existat şi o mică bibliotecă italiană“, îşi aminteşte Bavaru. Şi el a avut, în perioada de început a mandatului său de consul, biroul în această clădire. Cu timpul însă, imobilul a început să se degradeze şi, în urmă cu trei ani, atunci când profesorul Bavaru era plecat în concediu, clădirea a fost ocupată de mai multe familii fără adăpost. „Au devastat-o, şi-au făcut «tabără» în Casa D’Italia, au furat tot ce se putea fura. Am apelat la poliţie şi la jandarmerie atunci, pentru evacuare. După aceea am pus zăbrele şi lacăte“, explică profesorul Bavaru. Corespondentul consular al Italiei la Constanţa regretă starea de degradare în care a ajuns imobilul, dar mărturiseşte că singurii care pot remedia situaţia sunt italienii. „Numai statul italian are putere să facă ceva, el e proprietar al clădirii“, conchide Bavaru.
Amintim că această clădire a fost, până în 1989, Casa de Cultură a Tineretului. Cunoscutul percuţionist de rock & jazz & blues Corneliu Stroe făcea repetiţii în subsolul clădirii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 11 Jul, 2014 10:45 Ar putea trece in patrimoniul statului roman pentru lasare in parasire si focar de infectie; daca cineva s-ar ocupa sint convinsa ca problema s-ar rezolva. Am trecut aseara pe linga cladire: pute de pute in mijlocul Constantei. Nu avem timp pentru ca trebuie sa plimbam niste cururi goale pe niste schelete de prost gust. La fel sa intimpla si cu Cazinoul. Trebuie sa existe o lege care incrimeneaza nepasarea si neingrijirea bunurilor statului. Si pentru asta sa raspunda primarul; procurorii sint cam rupti de realitate , ei lucreaza la ordin. Pentru Cazino si zona peninsulara l-ar inhata pe primar fara prea multe probleme.Cu retrocedarile e bataie mare de cap si multe interse.