Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A dat Primăria pe DGASPC Şefa Centrului „Cristina“ a fost destituită! Cine a fost numit interimar

ro

15 Jan, 2018 00:00 7556 Marime text
Fosta şefă a creşelor din cadrul Primăriei Constanţa, Cezara Popescu, s-a reprofilat. Ea a participat la unul dintre examenele organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi a devenit şefa locuinţelor protejate din Negru Vodă, aşezământ aflat în subordinea DGASPC.
 
După demiterea şefei Centrului „Cristina“ din Agigea, Veli Ghiunur, interimar a fost numită Cezara Popescu. Ghiunur a depus mai multe adrese şi sesizări la Consiliul Judeţean Constanţa prin care reclamă atitudinea şefului DGASPC, Petre Dinică, şi abuzul care a stat la baza desfacerii contractului său de muncă, sesizări care până în prezent au rămas fără niciun răspuns.
 
Petre Dinică susţine că a avut motive temeinice pentru destituirea şefei Centrului „Cristina“ din Agigea, care ar fi pus în pericol sănătatea a 300 de copii, ce au consumat mâncare pregătită într-un bloc alimentar pe care, în noiembrie 2017, OPC Constanţa l-ar fi închis, în urma deficienţelor constatate.
 
La rândul său, Veli Ghiunur, care este angajată la DGASPC Constanţa din anul 1999 şi are funcţia de şef centru din 2004, este hotărâtă să atace în instanţă decizia de desfacere a contractului de muncă şi să facă o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva conducerii DGASPC. În plus, femeia susţine că „postul său trebuia eliberat pentru altcineva, probabil membru PSD“. Veli Ghiunur a fost membru PSD până în anul 2012, iar de anul trecut este membru PNL via PND, cu care liberalii au fuzionat înaintea alegerilor din 2016.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii