Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:31 30 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

65 de ani de la crearea drapelului european, emblema Uniunii Europene

ro

08 Dec, 2020 09:31 640 Marime text

 
  • La data de 8 decembrie 1955 a fost creat drapelul european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei.
  • Începând din mai 1986, steagul european, al Consiliului Europei, este totodată și emblema oficială a Uniunii Europene.

Steagul european e format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru. Deși steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost folosit inițial de Consiliul Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg, potrivit Wikipedia.org.

Steagul a fost adoptat inițial de Consiliul Europei la 8 decembrie 1955, proiectul câștigător aparținându-i lui Arsène Heitz. De la început, Consiliul Europei a dorit ca acest steag să fie folosit de alte organizații regionale care doreau integrarea europeană.

Comunitatea Europeană l-a adoptat la 26 mai 1986. Uniunea Europeană, care a fost înființată prin Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a înlocui Comunitatea Europeană și a-i prelua atribuțiile, a adoptat de asemenea acest steag. De atunci, utilizarea lui a stat sub controlul atât al Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene.

Steagul apare pe aversul tuturor bancnotelor euro, iar stelele pe monedele euro, precum și pe permisele de conducere și plăcuțele de înmatriculare eliberate în țările membre ale UE.

Numărul de stele de pe steag este fix (12), și nu are legătură cu numărul de state membre ale Uniunii. În 1953, Consiliul Europei avea 15 membri. S-a propus ca steagul să aibă câte o stea pentru fiecare membru, și să nu se schimbe la aderarea unor noi membri.

Germania de Vest a obiectat la această măsură, deoarece unul dintre membri era regiunea disputată Saarland, iar o stea proprie ar implica suveranitatea acestei regiuni. Franța a obiectat la un proiect cu paisprezece stele, deoarece acest lucru ar fi implicat integrarea Saarlandului în Germania. În cele din urmă, a fost adoptat numărul 12, ca simbol al perfecțiunii, fără conotații politice.


Sursă foto: Wikipedia.org/Drapelul_Europei




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii