Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale. Celebrăm 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

ro

15 Jan, 2021 08:00 3455 Marime text
  • Începând cu anul 2011, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită "Ziua Culturii Naționale", în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010, iar în secțiunea Video a materialului puteți asculta una din cunoscutele poezii ale marelui poet.
Data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost aleasă, acum patru ani, ca zi a Culturii Naţionale.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită să vizionați evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale, vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 17:30, pe rețelele oficiale de socializare ale instituției.

Toate posturile Societății Române de Radiodifuziune, Agenția de presă Rador și Editura Casa Radio au pregătit emisiuni speciale, interviuri dedicate, documentare, ediții și evenimente aniversare care marchează această zi pentru românii din țară și din străinătate.

Radio România Cultural vorbește, de Ziua Culturii Naționale, despre Cultura în era digitală. Vor fi prezenți la Radio România Cultural Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, vorbitor de limba română și Ambasadoarea Franței, Laurence Auer. Scriitorul Norman Manea, unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români, vorbește despre evoluția culturii române până în era tehnologiei. Fizicianul Cristian Presură, cel care a tradus versurile lui Eminescu în noțiuni fizice explică fizica din poeziile eminesciene - cosmologie, astronomie, astrofizică, relativitate, toate acestea se regăsesc în prima strofă din poezia La steaua.

Lectura în era digitală, este un alt subiect, abordat de Radio România Cultural, cu cinci vloggeri de carte.

De la muzica din care s-a inspirat Eminescu, până la muzica pe care a inspirat-o: Beethoven, Chopin, Saint-Saens, Wagner sunt doar câțiva compozitori ale căror lucrări au influențat geniul creator al lui Eminescu.

Trupe contemporane precum Firma, Jurjac s-au inspirat din versurile poetului pentru a crea muzica de azi.

Radio România Cultural va transmite în direct Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de poezie a anului 2021 și înregistrarea concertului de la Ateneul Român, susținut de Orchestra Română de Tineret și Direcția 5.

Radio România Actualități deschide seria programelor dedicate Zilei Culturii Naționale cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, invitatul Apelului matinal. Oameni de cultură și personalități ale lumii artistice vor fi prezenți în emisiunile RRA pe tot parcursul zilei.

Radio România Muzical propune, pentru Ziua Culturii Naționale, în principal, emisiuni care includ exclusiv creație și interpretare românească.
Programul începe cu matinalul Musica viva, continuă cu Arpeggio, unde interpretul zilei este unul dintre cei mai cunoscuți dirijori care activează astăzi în România, Tiberiu Soare, apoi cu înregistrări ale sopranei Lya Hubic și audiția în premieră a celui mai nou disc semnat de pianista Sînziana Mircea.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Sursa foto-video: Youtube/Maia Martin

Citește și: Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită la Radio România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii