134 de seniori din Constanța, premiați luna aceasta de municipalitate
134 de seniori din Constanța, premiați luna aceasta de municipalitate
24 Jun, 2025 13:05
ZIUA de Constanta
188
Marime text



134 de seniori constănțeni, premiați luna aceasta de municipalitate
În semn de recunoștință și mulțumire, Primăria Constanța premiază cuplurile care sărbătoresc împlinirea a 50 de ani de căsătorie, dar și pe seniorii care au împlinit 80, 90 sau 100 de ani.
Potrivit Primăriei Constanța, începând de miercuri, 25.06.2025, 134 de vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii aprilie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța.
„Sunt premiate 79 de persoane care au împlinit 80 de ani, 22 de persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 33 de cupluri care aniversează 50 ani de căsnicie.
Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol”, precizează municipalitatea.
Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro sau evenimente@primaria-constanta.ro următoarele documente:
- cerere tip;
- carte de identitate;
- certificatul de căsătorie-pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul – doar pentru cererile primite în format electronic.
Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-16:30, iar în ziua de joi între orele 08:30 – 18:30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.
Citește și
Au început înscrierile pentru ateliere gratuite dedicate seniorilor din Năvodari (P)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii