Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:00 26 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe ultima sută de metri şi într-un total anonimat Licitaţie la Primăria Mangalia pentru spaţii comerciale, garaje şi terenuri

ro

31 May, 2012 02:03 2634 Marime text
cap_7.jpgServiciul Public Administraţia Domeniului Public şi Privat Mangalia organizează, într-un anonimat total, licitaţie pentru închirierea mai multor spaţii comerciale, garaje şi terenuri.

Astfel, sunt scoase la licitaţie mai multe spaţii comerciale din Galeriile Comerciale Mercur, situate pe strada Mihai Eminescu, imobilele Cantonului Silvic, aflate în administrarea SPADPP Mangalia, garaje SPADPP Mangalia, terenuri situate în municipiul Mangalia şi în staţiunile arondate, precum şi pe Cordonul Saturn Venus. Licitaţia va avea loc în data de 6 iunie, ora 10.00, şi vor participa toţi agenţii economici solicitanţi. Înscrierile pentru licitaţie se vor face la sediul SPADPP Mangalia, şoseaua Constanţei nr. 13, intrarea B, parter, în zilele de 4 şi 5 iunie, între orele 8.00 şi 16.00. Documentaţia se poate ridica de la secretariatul Serviciului Public ADPP Mangalia, în data de 31 mai, între orele 8.00 şi 18.00, şi în data de 1 iunie, între orele 8.00 şi 13.00. Costul documentaţiei este de 50 de lei.

Menţionăm că anunţul de licitaţie nu a fost găsit pe site-ul Primăriei Mangalia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii