Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CONGRESUL INTERNATIONAL DE ISTORIE A PRESEI - 27.03.2009

ro

27 Mar, 2009 00:00 1063 Marime text

1829 - 2009
180 de ani de presă românească

CONGRESUL INTERNAŢIONAL DE  ISTORIE  A  PRESEI
 
În perioada 2-4 aprilie 2009, la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi are loc cel de-al doilea Congres internaţional de istorie a presei, organizat de Asociaţia română de istorie a presei.
Manifestarea reuneşte peste 100 de profesori universitari, bibliotecari, cercetători, arhivişti, jurnalişti din România, Republica Moldova, Austria, Bulgaria şi Ucraina, reprezentând 31 universităţi, 11 biblioteci publice, 10 instituţii mass media, trei muzee, trei asociaţii profesionale, dar şi institute ale Academiei Română, Arhivele Naţionale, Ministerul Educaţiei, alte instituţii reprezentative.   ale căror preocupări sunt cercetarea jurnalismului, în general, istoria presei româneşti, în special.
Congresul este consacrat aniversării a 180 de ani de la apariţia primelor ziare româneşti – Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti şi Albina românească, editat de Gheorghe Asachi la Iaşi.
În acelaşi timp, filiala Dobrogea a Asociaţiei române de istoria presei  marchează prin lucrări inedite împlinirea a 130 de ani de la prima publicaţie românească pe teritoriul provinciei.
Participanţii vor dezbate dezideratele ştiinţifice din acest domeniu, proiectul naţional „Istoria presei din România în date”, vor susţine comunicări. În contextul acestui eveniment, vor fi lansate cărţi şi publicaţii de specialitate.
Din partea Universităţii Ovidius Constanţa vor fi prezenţi conf.univ.dr.Aurelia Lăpuşan, secretar ştiinţific al asociaţiei şi membru în comitetul ştiinţific al congresului, conf.univ.dr.Lascu Stoica, asist.univ.drd Monixa Coroiu, prep.univ.Cristina Lazăr, masterand Mădălina Poenaru, redactor la TV Neptun.
Comunicările ştiinţifice vor fi prezentate în următoarele ateliere tematice:
1. Istoria presei. Particularităţi metodologice în cercetarea domeniului.
2. Rolul şi locul presei în societatea românească.
Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară Iaşi va organiza o expoziţie de periodice din perioada de pionierat a presei române.

Biroul de presă
Universitatea Ovidius
27 martie 2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii