Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:22 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

American Corner Constanţa din cadrul Universităţii Ovidius organizează în patru rânduri activitatea cu tema Al Pacino Biography the Godfather of Hollywood

ro

19 Mar, 2012 10:57 774 Marime text

  American Corner Constanţa din cadrul Universităţii Ovidius organizează în patru rânduri activitatea cu tema Al Pacino Biography: the Godfather of Hollywood. În datele de 21 şi 29 martie începând cu ora 10 sunt dornici să afle cât mai multe informaţii despre viaţa şi cariera marelui actor, studenţi de la Facultatea de Artă, anii I şi II, subiect conex interesului acestora. Miercuri, 28 martie începând cu ora 12 vor participa doamna profesoară Valerica Vişan şi elevi de la Liceul Teoretic “Ovidius”.  Joi, 29 martie, de la ora 12.30 vor participa elevi de la Grupul Școlar Virgil Madgearu, alături de doamna profesoara Rodica Tabacu.
   Activităţile vor fi deschise de către Dr. Alina Gălbează Buzarna, Universitatea Ovidius, care va prezenta biografia actorului italo-american Alfredo James "Al" Pacino, considerat a fi unul dintre cei mai talentaţi din întreaga istorie a cinematografiei.  Prezentările vor fi urmate de filmul documentar biografic intitulat Al Pacino – Inside Out, în regia lui Lawrence Williams. Celebrul actor american Al Pacino a primit Medalia Naţională a Artelor de la preşedintele Barack Obama, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Casa Albă. Arta are puterea de a ne uni, a afirmat preşedintele Obama, în timp ce îi decora pe artişti pentru contribuţia lor la cultura americană. Medalia Naţională a Artelor este cea mai înaltă distincţie culturală acordată în SUA. Participanţii vor primi de la Rodica Toma, coordonator American Corner, câte un hand-out, certificate de participare şi broşuri despre viaţa americanilor.
   Anii '90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obţine, în sfârşit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent of a Woman, în 1992. Godfather Part 3, Dick Tracy şi Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor '90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito's Way, Heat, City Hall, The Insider şi Donnie Brasco. Este renumit pentru rolurile de mafioţi, cum ar fi Michael Corleone în trilogia Naşul, Tony Montana în Scarface, Alphonse „Big Boy”Caprice în Dick Tracy şi Carlito Brigante în Carlito’s Way, deşi a apărut în câteva roluri şi de cealaltă parte a legii – drept ofiţer de poliţie, detectiv sau avocat. Rolul lui Frank Slade din Parfum de Femeie i-a adus Premiul Oscar pentru Cel mai Bun Actor în 1992, după ce mai primise alte 7 nominalizări.
  Cea de-a doua activitate va avea loc pe parcursul a două zile, 27 martie, de la ora 16 şi în data de 30 martie, la ora 10, o temă de mare interes a acestui secol, şi anume Cancer: Continuous Fight for Life. Moderatorul acestei acţiuni este Dr. Alina Gălbează Buzarna, care va dezbate subiectul cu studenţi de la Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Generală, anul I. Aceştia vor urmări filmul documentar G. Edward Griffin – World without Cancer; the Story of Vitamin B17 – The Story of Laetrile. Studenţii vor primi de la Rodica Toma, coordonator American Corner, câte un hand-out, un material stufos, plin de informaţii pentru medicinişti şi certificate de participare. Această acţiune am gândit-o în memoria acelora care nu au putut învinge boala.
   În SUA, cancerul ucide aproximativ 1.500 de oameni pe zi şi este a doua cea mai răspândită boală, după afecţiunile de inimă. În România, ultimele statistici monitorizau 420.000 de bolnavi, iar anual sunt diagnosticate alte 95.000-96.000 de persoane, din care peste jumătate - în fază incurabilă.
 Rodica Toma
Coordonator American Corner – Universitatea Ovidius Constanţa

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii