Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:22 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Impozit majorat pentru proprietarii mai multor clădiri

ro

10 Jul, 2012 15:36 782 Marime text

Ref:                   Impozit majorat pentru proprietarii mai multor clădiri

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa reaminteşte contribuabililor că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri, indiferent de destinaţia pe care o au acestea (locuinţe, spaţii comerciale, depozite, garaje, hotel, etc), situate pe teritoriul României, datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:

a) cu 65% prima clădire în afara celei de domiciliu;

b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de domiciliu;

c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri, dobândite prin succesiune legală, nu se mojorează. Clădirile dobândite pe această cale se iau însă în calcul la determinarea ordinii de dobândire necesară stabilirii majorării impozitului pe clădiri. 

Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri situate pe teritoriul României, au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, cât şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. 

Nedepunerea declaraţiei speciale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Director Executiv
Virginia Uzun

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii