Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:34 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caravana PNDR la Medgidia

ro

27 Mar, 2013 20:36 648 Marime text
    Miercuri , 27 martie, la Casa de Cultură „I. N. Roman” orele 9.00, a avut loc un eveniment privind promovarea campaniei de informare "PNDR VINE ÎN SATUL TĂU". Acțiunile de informare au fost  desfășurate cu sprijinul Ministerului  Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), şi susţinut de Primăria Municipiului Medgidia precum şi de Consiliul Local Medgidia.
    La această acţiune au participat  invitați din partea instituțiilor implicate în derularea Programului Naţional de Dezvolatre Rurală, lideri de opinie locali, consilieri locali cât şi fermieri.
    Campania s-a derulat sub formă de caravană informativă, în cadrul căreia, agricultorii au primit materiale documentare și promoționale, beneficiari PNDR (atât ai proiectelor de investiții încheiate cu APDRP, cât și ai plăților directe acordate prin APIA), dar şi publicul larg.
   Obiectivul principal al campaniei este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum şi a cererilor de finanţare.
         Prin acțiunile de înştiinţare din cadrul acestei caravane s-au răspândit  informaţii privind realizarea şi respectarea graficului de eşalonare a plăţilor, aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli , derularea procesului de  achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor, respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi, etapele accesării Măsurilor din Axa II,  drepturile şi obligaţiile ce revin beneficiarilor Axei II.

27 martie 2013
Compartiment Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia

Ti-a placut articolul?

Comentarii