Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:58 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, a vorbit despre conceptul de ”reindustrializare a României”

ro

14 Jun, 2013 10:30 531 Marime text
Departamentul de Analiză Politică și Comunicare
3 iunie 2013

COMUNICAT DE PRESĂ

Partidul Național Liberal a inaugurat joi, 13 iunie a.c., seria unor conferințe de presă în care membri ai Guvernului din partea PNL vor prezenta măsurile liberale aplicate în concordanță cu programul de guvernare al USL.
În aceste condiții, ale unei solidarități guvernamentale, Partidul Național Liberal are o identitate de dreapta pe care dorește să și-o păstreze și prin care dorește să adauge eficiență actului de guvernare. Când vorbim despre aceste patru priorități – relaxare fiscală, privatizare, reindustrializare și creare de locuri de muncă – și despre competitivitate, aici, la sediul PNL, e ca și cum ai evolua într-un mediu natural”, a afirmat vicepreședintele PNL Varujan Vosganian, ministru al Economiei, în prima conferință de presă din seria anunțată, la sediul central al PNL.
Potrivit ministrului liberal, bilanțul Ministerului Economiei pe primele patru luni ale acestui an arată “încurajator”, în condițiile în care atât industria, cât și exporturile au crescut cu circa 8%. România intră, astfel, în a doua jumătate a anului 2013 într-o nouă fază de creștere a ciclului economic.
Vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, a vorbit despre conceptul de ”reindustrializare a României” și despre acțiunile întreprinse în vederea implementării acestuia: ”România este implicată la vârf în eforturile Uniunii Europene pentru elaborarea unei noi strategii în domeniul industrial, supranumită, în Europa, ”Renașterea industrială””. Domnia sa a arătat că, în ultimele săptămâni, România și-a prezentat viziunea cu privire la existența unei politici industriale comune la nivelul Uniunii Europene. “Opțiunile noastre au fost bine primite la Bruxelles. Ca dovadă, România a fost prezentă în câteva dezbateri extrem de importante împreună cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și cu comisarul pe probleme de Industrie, vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani și putem să spunem că adoptarea, în ziua de 11 iunie a.c., a ”Pactului pentru oțel” este și rezultatul contribuției pe care a adus-o România în plan european”, a subliniat ministrul liberal.
Pactul pentru oțel”, adoptat de către Comisia Europeană, arată că inițiativa României în plan industrial se va bucura de coerență și va fi în concordanță cu alte politici derulate la nivel european. Acesta pornește de la realitatea potrivit căreia, în ultimii ani, industria oțelului s-a diminuat și există un pericol real de relocare către terțe piețe.
“În primul rând, eu am făcut o propunere la Bruxelles care a fost bine primită și însușită de comisarul european Antonio Tajani, anume ca, până în septembrie, fiecare dintre țările membre să prezinte varianta națională a ”Pactului pentru oțel””, a declarat Varujan Vosganian, adăugând că, pentru România, trebuie elaborat un Plan similar de acțiune și pentru aluminiu.
În vederea implementării în România a ”Pactului pentru oțel”, ministrul liberal a amintit câteva măsuri esențiale:
  • Introducerea unui set de reglementări, Smart Regulation, care să introducă în mod obligatoriu impactul asupra competitivității, pe lângă mențiunile privind impactul asupra bugetului, în actele normative și în notele de fundamentare, această propunere fiind deja prezentată, miercuri, în ședința Guvernului.
  • Standardizarea produselor, în sensul introducerii unei omogenizări, prin care să fie evitate produsele contrafăcute și evaziunea fiscală în acest sector.
  • Reglementarea pieței secundare a deșeurilor și, în principal, a fierului vechi, deoarece la nivelul Uniunii Europene se constată “o hemoragie a fierului vechi către terțe piețe, iar România este una dintre cele mai lovite victime în această privință”.
  • Coerența dintre politica privind schimbările climatice și energie și cea privind dezvoltarea industrială, astfel încât politica energetică să nu greveze asupra costurilor industriei.
  • Protejarea forței de muncă disponibilizate, prin programe de reconversie profesională, și pregătirea de personal calificat, specializat pentru meseriile solicitate pe piața industrială.
Este foarte important că prin aplicarea acestei strategii în plan european se alocă sume considerabile cercetării. Noi, pentru România, am putea să obținem sume de până la 2 miliarde de euro în perioada 2014-2020 pentru inovare și dezvoltare. Noutatea pe care noi o propunem Guvernului este ca banii pe cercetare să nu se dea fără existența unui parteneriat între cercetare și producție, astfel încât proiectele să nu fie asumate doar de către cercetători, de către universități sau instituții de cercetare, ci să aibă întregul lanț până la cel care aplică cercetarea.”, a mai spus liderul liberal.

Ti-a placut articolul?

Comentarii