Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Gheorghe Dragomir „Suntem pregătiți pentru 2014 – 2020?”

ro

11 Jun, 2013 20:15 763 Marime text
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declarația politică depusă la începutul acestei săptămâni la Camera Deputaților, situația României în contextul accesării fondurilor europene din perioada 2014 – 2020.
În declarația politică intitulată „Suntem pregătiți pentru 2014 – 2020?” deputatul Gheorghe Dragomir vorbește despre Europa anului 2020 și cele trei priorități ale sale, respectiv „creştere inteligentă prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, creştere durabilă prin promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive şi creştere favorabilă incluziunii prin prisma promovării unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială”.
„În contextul în care ani la rând fondurile europene au fost numai o himeră pentru noi, românii, perioada care urmează ne poate transpune în lumea reală a europenilor, din acest punct de vedere.
În prezent privim cu încredere spre perioada 2014 - 2020 numai dacă ne gândim că rata absorbţiei fondurilor europene prin POSDRU s-a dublat în ultimele 4 luni şi s-a triplat în ultimul an”, este de părere parlamentarul constănțean.
„Îmbunătăţirea semnificativă şi imediată a gradului de absorbţie a fondurilor structurale, cea mai ieftină sursă de finanțare externă, reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi limitarea datoriei externe.
La şase ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România trebuie să răspundă unei provocări majore, mai ales în contextul crizei economice şi a unui nivel scăzut de trai – de la o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune nerambursabile de aproximativ 10% trebuie să ajungă, până la sfârşitul lui 2015, în intervalul 50%-80% bani europeni utilizaţi şi returnaţi de Comisia Europeană”, a mai spus președintele PNL Constanța.
Parlamentarul constănțean a punctat faptul că „din momentul deblocării fondurilor de la Comisia Europeană, în urmă cu 4 luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din subordinea Ministerului Muncii a atras sume mai mari decât toți banii rambursați în perioada 2007-2012, reuşind o creştere a ratei absorbției de peste 3 ori, de la 5,51% în aprilie 2012, la 16.27%. Suma totală rambursată de Comisia Europeană este de 566 milioane Euro”.
„O dovadă în plus că AMPOSDRU a reușit să corecteze și să eficientizeze sistemul de accesare a fondurilor este şi deschiderea recentă a noilor linii de finanțare.
Mai mult, procedurile vor fi simplificate și termenele de plată către beneficiari vor fi reduse, ceea ce va duce la micşorarea numărului de documente pe etape de verificare a unor cheltuieli, lucrări executate sau activități desfășurate şi la scurtarea timpului între momentul plății facturilor și momentul în care se trimit cererile de rambursare către Comisia Europeană.
Dacă privim spre viitor numai prin prisma celor prezentate mai sus, avem convingerea că suntem pregătiţi pentru 2014 – 2020”, a spus deputatul Gheorghe Dragomir.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii