Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:12 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crin Antonescu Niels Schnecker va fi directorul meu de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014

ro

28 Jun, 2013 13:50 802 Marime text
Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a dat publicității în această dimineață numele directorului său de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014. Poziția va fi ocupată de Niels Schnecker, prezentator al emisiunii “Previziunile Zilei” de la Antena 3, dar și reputat analist financiar, economic și politic.
“I-am făcut propunerea lui Niels Schnecker de a fi directorul meu de campanie electorală pentru prezidențialele din 2014, după o îndelungă și atentă observație a discursului său ca om de televiziune, consultant în domeniul afacerilor și analist politic. M-am convins asupra autenticității mesajului său, am văzut că nu este doar un om de televiziune plătit să livreze conținut editorial, ci dimpotrivă, Niels Schnecker crede cu convingere în mesajul transmis zilnic în ultimii ani la tv și în necesitatea unei schimbări în sistemul politic românesc. Iar eu de astfel de oameni am nevoie – integri, onești și determinați să lupte până vom câștiga nu doar alegerile prezidențiale, ci dreptul românilor de a avea un trai mai bun în țara aceasta ”, a declarat Crin Antonescu.
Președintele PNL i-a adresat omului de televiziune această propunere ca urmare a compatibilității viziunilor politice și a succeselor înregistrate de Niels Schnecker în campaniile electorale desfașurate în Statele Unite ale Americii.
“Deși nu este un membru al PNL, convingerile lui Niels Schnecker coincid cu valorile Uniunii Social Liberale. Și în acest sens, cred că, pentru elaborarea unei strategii puternice și eficiente, avem nevoie de viziunea externă și experiența vastă a domnului Schnecker în problemele critice și cronice ale sistemului politic și economic. În plus, avem nevoie de viziunea sa occidentală și de experiența și succesele sale, mai puțin știute publicului larg, înregistrate în cadrul campaniilor electorale din SUA”, a continuat președintele PNL, Crin Antonescu.
În perioada 1980-2008, Niels Schnecker a participat la organizarea a peste zece campanii electorale în Statele Unite ale Americii, dintre care șapte pentru cursa prezidențială.
Ca urmare a numirii sale în funcția de director de campanie electorală, Niels Schnecker încheie la sfârșitul acestei luni colaborarea cu postul de televiziune Antena3.
      
28.06.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța                                    

Ti-a placut articolul?

Comentarii