Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:58 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanta

ro

27 Feb, 2015 16:42 751 Marime text
Partidul Național Liberal propune spre dezbaterea societății civile, mediului de afaceri, patronatelor și sindicatelor Programul de guvernare pentru România. Programul de guvernare al PNL este unul realist, bazat pe o viziune coerentă și propune soluții viabile la problemele cu care se confruntă în prezent întreaga societate.

Acesta este un program autentic liberal, menit să ducă la modernizarea României. Obiectivele și direcțiile pe care se bazează Programul de guvernare al Partidului Național Liberal se referă la stimularea capitalului autohton, ridicarea barierelor administrative şi simplificarea legilor pentru a face afacerile mai uşor de demarat şi condus, la stimularea domeniilor cu mare potenţial precum agricultura şi industria alimentară, energetică, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiile, industriile creative, la recuperarea întârzierilor în domeniul infrastructurii şi al fondurilor europene, dar și la relaxarea politicii fiscale păstrând echilibrele macroeconomice, avansând decisiv cu reformele structurale.

Potrivit Programului de guvernare liberal, relaxarea fiscală va cuprinde doi paşi: accelerarea reformelor structurale şi îmbunătăţirea colectării, apoi progresie controlată a relaxării fiscale. De asemenea, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană rămân parteneri de încredere şi pe termen lung.
Programul de guvernare al PNL va fi lansat spre dezbatere publică sâmbătă, 28 februarie a.c., după această etapă urmând să fie adoptat în forurile competente ale Partidului Național Liberal.
 
27 februarie 2015 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii