Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanta

ro

29 May, 2014 18:36 1434 Marime text
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal își exprimă solidaritatea cu mitingul de protest al Organizației Patronale „Operatorul Portuar” Constanța și a Federației Naționale a Sindicatelor Portuare care se desfășoară astăzi în fața Primăriei și Prefecturii Constanța împotriva transferului unui pachet de acțiuni ale Portului Constanța, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor la administrația publică locală.
Poziția Partidului Național Liberal privind transferul pachetului de 13% din acțiunile deținute de către Ministerul Transporturilor în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța către Consiliul Local Constanța a fost exprimată și argumentată în numeroase rânduri, atât de parlamentarii liberali constănțeni, de consilierii municipali liberali, de fostul ministru al Transporturilor, europarlamentarul Ramona Mănescu, cât și de președintele PNL Crin Antonescu.

Astfel, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a susținut, într-o conferință de presă organizată la Constanța, că din anul 2008, de când Consiliul Local Municipal deține 20 la sută din acțiunile la port, administrația locală nu a participat cu niciun leu la cheltuieli. Ea a afirmat că acest lucru nu poate fi realizat fără mărirea taxelor și impozitelor locale, deoarece Consiliul Local nu are în prezent puterea financiară pentru a susține investițiile în port. „Sunt două posibilități: ori participă la cheltuieli pentru a susține investițiile din Portul Constanța, deși nu văd cum ar putea în momentul de față ca investiții de 250 de milioane de euro să fie susținute de Primăria Constanța, ori ar putea fie să mărească taxele și impozitele constănțenilor pentru a-și îndeplini obligațiile de acționar, fie să pună portul pe butuci și cei 30.000 de angajați să își piardă pe rând locurile de muncă. E o perspectivă sinistră și într-un caz și în celălalt”, a declarat fostul ministru al Transporturilor.
Mai mult, Ramona Mănescu a susținut că o eventuală hotărâre de guvern privind trecerea a încă 13% din acțiunile Portului Constanța la Consiliul Local va fi atacată de PNL la Curtea Constituțională. „Repartizarea acțiunilor a fost făcută prin Legea 216 din 2008. Ar trebui să fie o lege în Parlament care să hotărască acest lucru. Se poate printr-o HG, dar va fi contestată la Curtea Constituțională de către PNL pentru că încalcă legea. Printr-o lege au fost date acțiunile, tot printr-o lege și o dezbatere în Parlamentul României ar trebui să se hotărască lucrul acesta”, a mai spus Ramona Mănescu. Ea a mai spus că o astfel de decizie ar trebui discutată în CSAT deoarece Portul Constanța reprezintă un obiectiv strategic de interes național.

La rândul său, președintele PNL Crin Antonescu a reamintit faptul că Partidul Național Liberal s-a opus vehement, nu de puține ori, trecerii Portului Constanța sub jurisdicția Primăriei Constanța. „Atunci când PNL se afla la guvernare am reușit cu succes să împiedicăm cadorisirea Portului Constanța către Radu Mazăre. În ciuda unei discuții dure, la care am participat eu, Liviu Dragnea, premierul Victor Ponta și ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, noi am susținut demersul doamnei Mănescu și Portul Constanța nu i s-a dat lui Radu Mazăre. Doamna Mănescu a împiedicat la acel moment pierderea controlului statului asupra Portului Constanţa”, a afirmat Crin Antonescu.
Reamintim că operatorii portuari reuniți în Organizația Patronală „Operatorul Portuar” Constanța reprezintă peste 95% din cifră de afaceri a tuturor operatorilor portuari. Aceștia și-au exprimat solidaritatea cu Federația Națională a Sindicatelor Portuare, ai cărei membri au protestat într-un număr mare în perioada 19-21 mai, în fața sediului Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, pentru a se opune ca municipalitatea să primească un nou pachet de acțiuni în port, care ar genera pierderea controlului statului asupra acestuia.
 
29 mai 2014 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii