Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanţa

ro

19 Apr, 2013 19:40 928 Marime text
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal susține proiectele desfășurate în prezent de Ministerul Muncii privind ajutorarea persoanelor asistate social, precum și cele privind sprijinirea tinerilor și a celor care lucrează în străinătate.
Astfel, Ministerul Muncii are în lucru un pachet de măsuri pentru persoanele care primesc venit minim garantat și alocația de sprijin pentru familie. Acest pachet urmează să intre în vigoare în luna iulie și presupune majorarea ajutorului acordat. Ministerul Muncii anticipează deja măsuri pentru calcularea unui ajutorul suplimentar pentru încălzire, stabilit în funcție de grupa de venituri și în funcție de datele care vor veni de la ministerul de resort referitoare la valoarea creșterii prețului la energie.
De asemenea, Ministerul Muncii este preocupat și de protejarea românilor care lucrează în țările Uniunii Europene. Aceasta presupune elaborarea unor proiecte și protocoale de colaborare, în așa fel încât românii să fie protejați și pe teritoriul acestor state. În acest sens, sunt deja încheiate protocoale cu țări precum Cipru sau Italia. De exemplu, dacă se întâmplă ca o persoană care lucrează în Italia să nu fie angajată în aceleași condiții cu o altă persoană din Italia, ea trebuie să fie protejată, prin cooperarea Inspecției Muncii din România cu Inspecția Muncii din Italia.
Nu în ultimul rând, integrarea tinerilor este un alt domeniu reglementat de Ministerul Muncii. În acest domeniu, legislația românească trebuie aliniată celei europene. Ministerul dorește introducerea unor Garanții pentru tineri, asigurarea ca orice tânăr să primească, în termen de trei luni de la încheierea studiilor, o ofertă de muncă sau posibilitatea de continuare a perfecționării profesionale.
În plus, Ministerul își propune îmbunătățirea legii referitoare la ucenicie, prin dezvoltarea formelor de ucenicie pentru cei care au absolvit ciclul gimnazial și pentru o așa-zisă practică într-o întreprindere la nivelul celor cu studii superioare pentru a putea căpăta aptitudini în domeniul respectiv, acest lucru urmând să se întâmple cu un ajutor din partea statului către angajatorul care face astfel de angajări. Astfel, în loc să fie plătit șomaj unui tânăr care a terminat facultatea, este mai bine ca acei bani să fie dați angajatorului.
 
19 aprilie 2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii