Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA INTERNATIONALA A MARII NEGRE

ro

14 Oct, 2009 14:58 1775 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MĂRII NEGRE
-EDIŢIA 2009-


Constanţa, 13 octombrie 2009. ONG Mare Nostrum anunţă organizarea celei de-a 13-a ediţii a evenimentului “Ziua Internaţională a Mării Negre”.  Evenimentul se va desfăşura în perioada 30 octombrie-1 noiembrie 2009 şi va reuni patru activităţi distincte: Licitaţia de angajamente “Piaţa de Peşte”(30 octombrie), desemnarea câştigătorilor pentru Concursul Naţional pentru Presa Scrisă de Mediu şi Concursul Naţional de Fotografie de Mediu(31 octombrie),  evenimentul în aer liber „Hai la mare, să mai faci o reciclare!” (1 noiembrie) şi activităţile de monitorizare specifice  pentru Coastwatch(1-18 octombrie). 
Scopul organizării acestui eveniment este de a ridica gradul de conştientizare a publicului în ceea ce priveşte viitorul Mării Negre, precum şi  pericolele care pândesc ecosistemul costier.
„Evenimentul  din acest an are o însemnătate cu totul deosebită pentru Mare Nostrum, şi asta pentru că numărăm în acest an 15 ani de activitate dedicată dezvoltării durabile a zonei costiere româneşti şi 13 ani de organizare a Zilei Internaţionale a Mării Negre. De altfel, Mare Nostrum este prima organizaţie care a marcat pentru prima dată în România Ziua Internaţională a Mării Negre”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv al Mare Nostrum.

Evenimentul “ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MĂRII NEGRE” este realizat cu susţinerea financiară a PETROM, VODAFONE şi COCA COLA HELLENIC. Parteneri: fotografa.ro, Cuget Liber, Radio Sky, Happyfish.ro, Greenchannel.ro, PowerMedia, Telisso.

Ramona CRÂNGAŞU
Responsabil Relaţii Publice
Mare Nostrum NGO

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii