Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Rovana Plumb şi omologul britanic, Eduard Davey, au semnat o declaraţie comună privind creşterea verde

ro

04 Dec, 2013 19:07 1732 Marime text
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat miercuri, la Londra, cu omologul britanic, Eduard Davey, declaraţia comună privind creşterea verde. Acest document vizează identificarea celor mai bune măsuri pentru crearea de locuri de muncă verzi şi pentru o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
Merită menţionat că reducerea emisiilor de dioxid de carbon previne fenomenele meteorologice extreme, precum inundaţiile, secetă, furtunile, tornadele sau vântul puternic.
Aflată la Londra pentru o vizită de două zile, ministrul Rovana Plumb a avut, marţi seara, o altă întâlnire importantă la Camera Lorzilor (camera superioară a parlamentului Regatului Unit), cu doi reprezentanţi ai instituţiei, Lord David Arthur Russell Howell şi Lord Howell of Guildford. La întâlnire au fost prezenţi, de asemenea, Excelenţa Sa domnul Ambasador Ion Jinga şi scriitoarea britanică Jessica Douglas Home, preşedinta fundaţiei Mihai Eminescu Trust, aflată sub înaltul patronaj al Prinţului Charles.
În cadrul întrevederii a fost abordată inclusiv problema temerilor exprimate de o parte a societăţii britanice legate de o eventuală invazie de romani şi bulgari după ridicarea, de la 1 ianuarie 2014, a restricţiilor impuse pe piaţa europeană a muncii. Rovana Plumb şi gazdele sale au lansat un apel la renunţarea la această campanie alarmistă.
Cu certitudine, de la 1 ianuarie 2014 nu va fi un val imens de romani care vor veni în Marea Britanie, ţinând cont de faptul că România este acum pe primul loc ca şi creştere economică în Uniunea Europeană, că am dezvoltat aproape 100.000 de locuri de muncă şi că, în continuare, programul investiţional şi programele guvernamentale vizează creştere şi dezvoltare sustenabilă pentru România, deci nu trebuie să fie un pericol ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii”, a declarat Rovana Plumb, după întâlnirea avută în Camera Lorzilor.
Lord David Arthur Russell Howell este un politician conservator, jurnalist şi consultant economic. În cabinetul condus de Margaret Thatcher, el a fost secretar de stat pentru energie şi, ulterior, pentru transport.
 
 
SERVICIUL RELAȚII CU PUBLICUL ȘI MASS-MEDIA
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii