Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Mediului si Padurilor a participat la Conferinta privind Strategia UE pt regiunea Dunarii

ro

02 Feb, 2010 21:10 779 Marime text

Direcţia de Comunicare

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Mediului şi Pădurilor a participat la Conferinţa privind Strategia UE pentru regiunea Dunării

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László BORBÉLYa condus delegaţia României care a participat, în perioada 1-2 februarie 2010, la Conferinţa privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării ce a avut loc la Ulm, în Germania. La eveniment au participat miniştrii din ţările riverane Dunării, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European. De asemenea, la conferinţă a fost prezentă şi Danuta Hubner, membră a Parlamentului European, fost comisar pentru politica regională.

„În cursul anului 2008, Austria şi România a iniţiat demersurile pentru a avea o strategie a Dunării, demersuri pe care Consiliul Europei le-a oficializat, în luna iunie 2009. Tot în 2008, ca ministru al Dezvoltării, am semnat două acorduri cu colegii din Ungaria şi Bulgaria  pentru susţinerea acestei strategii. Este foarte important ce se va întâmpla în continuare, astfel încât, până la sfârşitul anului să avem o viziune clară. De asemenea, va trebui să existe solidaritate în pregătirea unor proiecte concrete în toate domeniile, în care să implicăm instituţii şi autorităţile publice locale”, a declarat, în cadrul conferinţei, ministrul Mediului şi Pădurilor, László BORBÉLY.

Strategia va fi adoptată în 2011, când Ungaria va deţine Preşedinţia UE şi va viza problematica privind coeziunea şi aspectele financiare, urmărind să desfăşoare acţiuni menite să creeze legături de cooperare în domeniul protecţiei mediului dincolo de graniţele administrative.

Ministrul László BORBÉLY a subliniat că “Strategia Dunării ne va oferi ocazia de a valorifica la maximum oportunităţile politicilor Uniunii Europene în toate domeniile De aceea, pentru România Strategia UE pentru regiunea Dunării, reprezintă o prioritate pe agenda Guvernului”.

Conferinţa de la Ulm a deschis procesul de consultare publică lansat de Comisia Europeană pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării, la care toate statele riverane sunt invitate să participe. În cadrul procesului de consultare, Comisia Europeană va organiza, în statele membre riverane Dunării, o serie de conferinţe tematice cu factorii interesaţi, respectiv autorităţi ale administraţiei publice naţionale, regionale, locale, dar şi reprezentanţi ai mediului privat.

România va fi gazda ultimei conferinţe de acest nivel privind Strategia UE pentru regiunea Dunării care va avea loc în luna iunie 2010, la Constanţa.

Pentru România, Strategia UE pentru regiunea Dunării va reprezenta asumarea rolului de promotor şi iniţiator al unui nou format de cooperare care va contribui la susţinerea angajamentelor externe în plan regional, va permite relansarea economică a judeţelor din bazinul Dunării şi crearea de noi locuri de muncă.

Priorităţile României la Dunăre sunt legate de reconcilierea politicilor şi strategiilor definite pentru sectoare care ar putea antrena investiţii durabile şi care ar eficientiza navigaţia pe Dunăre: protecţia mediului, navigabilitatea şi dezvoltarea economică. În acest sens, utilizarea sistemelor inovative şi a tehnologiilor verzi ar putea reprezenta o alternativă la soluţiile actuale de transport fără ca biodiversitatea şi ecosistemele de-a lungul Dunării să fie afectate.

Direcţia de Comunicare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii