Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:16 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PROIECT LEONARDO DA VINCI – MOBILITĂȚI 2013-2014 „INSTALATORI PENTRU EUROPA”

ro

06 Jun, 2014 12:29 1156 Marime text
În perioada 28 aprilie - 18 mai 2014, Colegiul Tehnic „Tomis” Constanța a derulat stagiul de formare profesională în cadrul proiectului de mobilitate cu titlul „New technoiogies in construction field”, numărul LLP-LdV/IVT/20I3/RO/015, finanţat din Programul LLP - Leonardo da Vinci, în următoarele condiţii: durata mobilităţii - 3 săptămâni; număr de participanţi - 18; număr de persoane însoţitoare - 2; grant acordat - 57,920 Euro.
Proiectul s-a desfăşurat având ca organizaţie de primire GRANHABYV CONSTRUCCIONES Granada, Spania și ca partener intermediar, MEP EUROPROJECT Granada, Spania. Beneficiarii acestui proiect au fost 18 elevi (din clasa a XI-a, nivel 3, de la Liceul Tehnologic, specializarea Tehnician instalator pentru construcţii din domeniul Construcţii, Instalaţii şi Lucrări publice şi clasa a X-a, domeniul Instalaţii pentru construcţii) şi a avut ca scop formarea competenţelor cuprinse în curriculum pentru clasa a XI-a, modulul V „Lucrări de instalaţii tehnico-sanitare”, prin plasament transnaţional într-o organizaţie din domeniul construcţii din Spania.
Tutorele spaniol a îndrumat participanţii români să înveţe practic să execute îmbinări şi montaje ale conductelor de instalaţii, să verifice etapele de execuţie a lucrărilor de instalaţii, să utilizeze AMC-uri şi SDV-uri, să urmărească exploatarea şi întreţinerea funcţionării instalaţiilor din punct de vedere al calităţii, regimului de funcţionare şi al calităţii mediului. Participanții au observat modul de funcţionare a unei firme private din Spania, organizarea şi distribuirea sarcinilor în firmă, lucrul în echipă.
Datorită utilizării a noi materiale apărute, elevii au învăţat să implementeze noile tehnologii în domeniul instalaţiilor, au fost instruiţi asupra rigurozităţii execuţiei lucrărilor şi a calităţii acestora. Stagiul a avut impact asupra asimilării comportamentale în situaţia creată de găsirea unui loc de muncă, iar sub aspect educaţional, tinerii au învăţat şi s-au format în permanenţă prin utilizarea limbii străine, atât în conversaţie, cât şi în domeniul profesional, în aplicarea cunoştinţelor teoretice acumulate prin utilizarea limbajului de specialitate şi nu în ultimul rând au legat prietenii cu tinerii spanioli, care vor avea rolul de a schimba imaginea României pe plan internaţional. Elevii au dobândit o viziune globală a meseriei şi un stil de muncă independent, cât şi încrederea în sine.
În perioada mobilităţii, participanţii proiectului au intrat în contact cu civilizaţia, cultura şi istoria regiunii Andaluzia, vizitând numeroase obiective turistice din Granada, Sevillia, Cordoba, Malaga, Gibraltar, cu impact asupra dezvoltării lor personale. Dar, mai presus de toate, obţinerea certificatelor Europass Mobility reprezintă cel mai mare câştig în plan profesional.
În urma stagiului de formare, ca produse ale proiectului, menţionăm Ghidul tehnologic „Tehnologii moderne pentru instalaţii în construcţii” şi Caietul de Fişe de Lucru. Impactul proiectului derulat a dus la ridicarea prestigiului şcolii noastre, la sensibilizarea agenţilor economici pentru absorbţia absolvenţilor noştri şi la facilitarea găsirii unui loc de muncă şi realizarea propriului job.
 
Responsabil de proiect - prof. ing. Sanda IULIA

Ti-a placut articolul?

Comentarii