Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:31 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfârșitul de an îi găsește pe angajații MAI la datorie pentru ca toți românii să beneficieze de un climat de liniște și siguranță publică

ro

29 Dec, 2016 15:39 1191 Marime text
25.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne - polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră – vor fi mobilizați, zilnic, în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, suplimentar față de dispozitivul curent. Efectivele de ordine publică vor acționa pentru prevenirea și descurajarea comiterii de fapte ilegale, dar și pentru combaterea infracțiunilor grave.
Polițiștii și jandarmii vor acorda o atenție deosebită zonelor aglomerate. Numai în noaptea de Revelion vor fi organizate 143 manifestări publice unde potrivit estimărilor, numărul de participanți ar putea ajunge până la 300.000. Pentru a preveni incidentele cauzate de utilizarea articolelor pirotehnice, Poliția Română a declanșat la mijlocul lunii noiembrie, la nivel național, acțiunea Foc de artificii. Doar în ultima săptămână au fost confiscate materiale pirotehnice de aproape 250.000 de lei.
Peste 1.700 de polițiști rutieri vor fi prezenți în fiecare zi pe principalele artere de circulație pentru prevenirea accidentelor și pentru fluidizarea traficului, dar și pentru a-i depista pe conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau care circulă cu viteză peste limita legală. De asemenea, peste 5.500 pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu mijloacele tehnice specifice, vor fi zilnic la datorie. Peste 320 echipaje SMURD și ambulanțe sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor medical.
În stațiunile montane vor acționa peste 200 de jandarmi pentru a interveni în sprijinul turiștilor.
Inspectoratul General de Aviație al MAI va avea zilnic disponibile 12 aeronave, pentru transportul de urgență al persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale, precum și pentru misiuni de sprijin al altor structuri operative.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne va funcționa permanent Centrul Național de Conducere Integrată pentru monitorizarea oricăror situații de risc pentru populație și coordonarea acțiunilor structurilor MAI.
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii