Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română ROADPOL – Speed aproape 25.000 de șoferi au depășit viteza legală într-o săptămână

ro

26 Apr, 2023 09:40 605 Marime text
În perioada 17 – 23 aprilie 2023, conform Programului Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a fost desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză.
 
În acest context, polițiștii rutieri au acționat pentru obiectivele stabilite la nivel european, urmărind combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare.
 
În cadrul acțiunii, au fost controlate 46.163 de autovehicule și aplicate 24.995 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea regimului legal de viteză, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
 
Totodată, au fost reținute 2.587 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, dintre care 2.341 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise și 246 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime legale admise.
 
Exemple:
 
1. La data de 20 aprilie 2023, pe DN 21, în afara localității Călărași, județul Călărași, a fost depistat un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 154 km/h.
 
În urma efectuării verificărilor în bazele de date, a rezultat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
 
2. La data de 22 aprilie 2023, pe strada Calea lui Traian, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, un bărbat, a condus un autoturism cu 101 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h.
 
De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru 180 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.        
 
3. La data de 22 aprilie 2023, pe DN 17, în localitatea Șieu-Sfântu, județul Bistrița – Năsăud, un bărbat a fost depistat, în timp ce conducea un autoturism cu 85 km/h.
 
În urma efectuării verificărilor în bazele de date, a rezultat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
 
De asemenea, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la metamfetamină.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența altor substanțe psihoactive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii