Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Percheziţii la persoane bănuite de trafic de migranţi şi spălare de bani

ro

04 May, 2023 16:09 541 Marime text
Nr. 461 din 4 mai 2023
 
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE MIGRANŢI ŞI SPĂLARE DE BANI
 
La data de 3 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.–Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 10 percheziţii domiciliare, în judeţele Prahova şi Ialomiţa, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranți, facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor. 8 mandate de aducere au fost puse în aplicare.
 
https://youtu.be/hC9bGIf-ym8
 
Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2021, trei persoane, din judeţul Prahova, ar fi înfiinţat mai multe societăţi comerciale prin intermediul cărora ar fi solicitat şi ar fi obţinut avize de muncă, în vederea angajării în România a cetăţenilor străini proveniţi preponderent din Pakistan, India, Bangladesh, Sri Lanka, Nepal.
 
De asemenea, în mecanismul infracţional, ar fi fost angrenate şi alte societăţi administrate de persoane aflate în anturajul acestora, precum şi trei cetăţeni străini.
 
În realitate, membrii grupării infracţionale nu și-ar fi îndeplinit obligaţiile de angajare şi, după ce ar fi încasat comisioanele aferente demersurilor întreprinse pentru aducerea în ţară, ar fi asigurat cetăţenilor străini servicii de cazare şi transport/transfer către zona frontierei de vest a României.
 
Astfel, pentru ascunderea originii ilicite a banilor, sumele obţinute din traficarea cetăţenilor străini ar fi fost transferate în diferite conturi bancare, dar ar fi fost şi investite în edificarea unui imobil.
 
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperiți şi ridicați 219.240 de euro, 88.700 de lei, 5.200 de USD, 200 de lire sterline, 11 telefoane mobile, 5 laptopuri, un stick USB, 7 ștampile, 25 de carduri bancare, precum şi înscrisuri de natură a întregi materialul probator.
 
Procurorul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus reţinerea a 7 dintre persoanele bănuite, pentru 24 de ore.
 
În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 2 dintre persoanele bănuite, iar față de celelalte 5 a fost propusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
 
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomiţa și ai Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Prahova, precum şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti și inspectoratelor de jandarmi judeţene Prahova şi Ialomiţa.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală şi prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii