Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 28 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politia de Frontiera Zece migranți descoperiți de polițiștii de frontieră doljeni într-un autocamion cu profile metalice

ro

28 Jan, 2026 11:37 115 Marime text
Zece migranți descoperiți de polițiștii de frontieră doljeni într-un autocamion cu profile metalice

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au depistat zece cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul cu marfă al unui camion.

În data de 28.01.2026, în jurul orei 03.40, în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Turcia. Acesta era condus de un cetățean turc, în vârstă de 61 de ani, care circula pe ruta Turcia-Germania și transporta, conform documentelor, profile metalice.

La controlul amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiți zece cetățeni străini. În urma cercetărilor a rezultat faptul că aceștia provin din Turcia, Maroc, Iran, Irak, Bangladesh, Pakistan și Siria.

La scurt timp, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predați autorităților competente din Bulgaria șoferul turc, grupul de zece persoane și mijlocul de transport în care aceștia au fost ascunși, pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.


VIDEO
whatsapp-video-2026-01-28-at-08-38-57.mp4

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-zece-migranti-descoperiti-de-politistii-de-frontiera-doljeni-intrun-autocamion-cu-profile-metalice-42591.html
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii