Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:17 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Personalul structurilor operative a intervenit la 4.373 evenimente

ro

06 Oct, 2023 11:40 542 Marime text
Combaterea criminalității, asigurarea ordinii publice, supravegherea frontierelor naționale și gestionarea situațiilor de urgență au fost principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.
 
Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.373 evenimente, 2.825 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.548 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 864 de posibile infracțiuni, peste 19% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 191 de autori de infracțiuni care au săvârșit 189 de fapte penale, iar față de 84 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În plus, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional.
Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 332 de certificate de înmatriculare și au reținut 725 de permise de conducere, dintre care 52 pentru consum de alcool și 17 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.475 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.222 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 140 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 4 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.432 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 144.545 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 88 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.517 mijloace de transport și 85.908 persoane, dintre care 9.041 de cetățeni ucraineni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii