MAI Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane
MAI: Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane
02 Nov, 2023 13:09
ZIUA de Constanta
582
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 540 din 2 noiembrie 2023
Nr. 540 din 2 noiembrie 2023
Astăzi, 2 noiembrie a.c., efectivele Poliției Române desfășoară 39 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate și investigații criminale.
În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 876 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 156 de autori de infracțiuni și au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.357 de evenimente, 2.878 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.479 circumscrise situațiilor de urgență.
Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni, la nivel național, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și au reținut 514 permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool și 13 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.011 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 49 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 6 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 265 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 128.000 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, 1.214 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 96 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate tot atâtea persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.452 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 146.761 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 99 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 34,6 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.566 de mijloace de transport și 95.657 de persoane, dintre care 8.561 de cetățeni ucraineni.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii