Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Întâlnire de lucru între miniștrii Cătălin Predoiu și Nabil Ammar

ro

07 Dec, 2023 12:22 478 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 614 din 7 decembrie 2023
 
 
Dezvoltarea cooperării România-Tunisia în combaterea traficului de migranți, cooperarea polițienească și intervențiile în situații de urgență: întâlnire de lucru între miniștrii Cătălin Predoiu și Nabil Ammar
 
Domnul Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a avut joi, 7 decembrie 2023, o întrevedere cu o delegație condusă de E.S. domnul Nabil Ammar, ministrul Afacerilor externe, al migrației și tunisienilor din străinătate al Republicii Tunisiene.
 
Întrevederea a avut loc cu ocazia vizitei oficiale pe care oficialul tunisian o efectuează în România, în contextul aniversării a 60 de ani de relații diplomatice româno-tunisiene.
În cadrul discuției, cei doi miniștri au subliniat nivelul foarte bun al relațiilor româno-tunisiene, fundamentat pe legătura tradițională de prietenie dintre cele două state, fiind reconfirmată dorința de a da un nou impuls dezvoltării și diversificării acesteia.
 
Unul dintre subiectele de interes pe agenda discuțiilor a fost cel privind migrația, oficialul român subliniind necesitatea intensificării eforturilor de combatere a traficului de migranți, precum și consolidarea rolului agențiilor UE în acest sens. A evidențiat, totodată, nevoia de soluții durabile și eficiente pentru gestionarea la sursă a fenomenului migrației.
În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat importanța implementării Memorandumului de Înțelegere între UE și Tunisia privind migrația, dezvoltarea economică și energia regenerabilă, ca un pas important în gestionarea fenomenului migraționist.
 
În încheiere, cei doi oficiali au exprimat deschiderea cu privire la continuarea cooperării în aceeași manieră pozitivă și dezvoltarea acesteia în domenii de interes comun, precum educația, cooperarea polițienească și intervențiile civile în situații de urgență.
 
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii