Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Comunicat de presă 30 iunie 2023

ro

30 Jun, 2023 10:54 519 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 293 din 30 iunie 2023
 
 
Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.
 
Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.105 evenimente, 2.602 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.503 circumscrise situațiilor de urgență.
 
În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.235) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii, 6 pentru descarcerare.
 
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 794 de posibile infracțiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 128 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 136 de fapte penale, iar față de 81 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 
De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari,  pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea circulației. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 316 certificate de înmatriculare și au fost reținute 564 de permise de conducere, dintre care 51 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.927 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 139 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 559 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 323.600 de lei.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 24 de misiuni aero-medicale.
 
Pe parcursul intervențiilor efectivelor MAI, au fost salvate 30 de persoane.
 
În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.421 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 136.772 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 121 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,1%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 31.781 de mijloace de transport și 133.815 persoane, dintre care 18.741 de cetățeni ucraineni.
 
 
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii