Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:31 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Au fost prinși în flagrant 142 de autori de infracțiuni

ro

20 Jun, 2023 11:38 565 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 276 din 20 iunie 2023
 
În această dimineață, efectivele Poliției Române efectuează, la nivel național, 36 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și arme, explozivi și substanțe periculoase
 
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.574 de evenimente, dintre care 2.900 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.674 circumscrise situațiilor de urgență.
 
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 852 de posibile infracțiuni, aproximativ 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 58 de persoane.
 
Au fost prinși în flagrant 142 de autori de infracțiuni care au săvârșit 147 de fapte penale, și au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii rutieri au reținut 592 de permise de conducere (dintre care 105 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 302 certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.839 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.
 
Pompierii au desfășurat 160 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 17 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 596 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 357.600 de lei.
 
În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.392) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 51 pentru stingerea de incendii, 6 pentru descarcerare și 21 pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.
 
Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 8 persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 29 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 29 de persoane aflate în situații de urgență.
 
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 135.986 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 153 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,2%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.559 de mijloace de transport și 104.192 de persoane, dintre care 13.397 de cetățeni ucraineni.
 
 
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii