Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Iași Incendiu violent izbucnit la o locuință din municipiul Iași, strada Cicoarei

ro

22 Nov, 2023 10:26 517 Marime text
ȘTIRE DE PRESĂ 
Incendiu violent izbucnit la o locuință din municipiul Iași, strada Cicoarei
 
Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, în data de 21 noiembrie a.c., la ora 15:30, despre producerea unui incendiu la un imobil din municipiul Iași, strada Cicoarei. La fața locului, au fost direcționate de urgență, trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA).
La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. În urma recunoașterii, au fost suplimentate forțele și mijloacele de intervenție, cu o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă și un echipaj pentru transportul apei.
Proprietarul, în vârstă de 53 de ani, a fost evaluat medical la locul solicitării și a fost transportat, cu atac de panică, la UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgențe ”Sf. Spiridon” Iași.
În urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri pătrați din acoperiș, diverse produse electrocasnice și elemente de mobilier. Ultimul focar de incendiu a fost lichidat după aproximativ 4 ore. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
  • App Store - https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906
  • Google Play - https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu
Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii