Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Harghita Județul Harghita sub Cod Galben de vânt

ro

28 Mar, 2023 10:24 518 Marime text
    COMUNICAT DE PRESĂ
 
Județul Harghita sub Cod Galben de vânt
 
Începând de luni, 27 martie, ora 23:00, județul Harghita se află sub incidența atenționării meteorologice Cod Galben ce vizează intensificări ale vântului, valabilă până astăzi, 28 martie, ora 23:00, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
 
                În intervalul menționat, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50...65 km/h și izolat peste 70-75 km/h.
            Totodată, întregul județ se află sub informare meteorologică, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheț la sol și brumă, valabilă până miercuri, 29 martie, ora 21:00. Vor fi ploi, se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45...65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare.
      Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol.

            În situația manifestării vântului puternic, cetățenii sunt sfătuiți să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia.
            Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care i-ar putea răni prin cădere.
            În situaţia în care persoanele sunt surprinse în zone deschise, trebuie să se îndepărteze rapid de zona în care se manifestă fenomenele şi să identifice un spaţiu care le garantează protecţia.
            Dacă se află în autovehicul, trebuie să se îndepărteze, pe cât posibil, de zona în care vântul suflă cu putere și să rămână în interiorul acestuia, purtând centura de siguranţă.
            Să folosească numărul unic de urgenţă 112 doar atunci când viaţa lor sau a altor persoane este pusă în pericol.
            Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
 
 
 
 
 
 
 
                                                                                    COMPARTIMENTUL INFORMARE                                                                               ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii