Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bihor Incendiu la o societate comercială din Lunca

ro

04 May, 2023 11:28 561 Marime text
      
Nr. 129                                                                                         Oradea, 04.05.2023
  BULETIN INFORMATIV
Incendiu la o societate comercială din Lunca
    
     În după-amiaza zilei de miercuri, 03 mai a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unei societăți comerciale din localitatea Lunca, al cărei domeniu de activitate îl constituie prelucrarea lemnului.
         
Sesizarea cu privire la producerea evenimentului a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor în jurul orei 16.25, la adresa indicată de apelantul numărului unic 112 fiind mobilizate imediat, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Ștei, din care două de stingere și unul de pompieri militari paramedici.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent în interiorul unui siloz cu rumeguș, cu degajări mari de fum, flăcările alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în interiorul acestuia, amenințând să se extindă la trei hale de depozitare a lemnului, aflate în imediata proximitate.

Timp de aproximativ două ore, echipajele de pompieri au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv protecția clădirilor din apropiere, reușind să salveze cele trei hale. 
În urma incendiului au ars doi metri cubi rumeguș, saci de filtrare din interiorul silozului și două motoare scuturare saci.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un motor electric cu defecțiuni sau suprasolicitat.
 
 
 
 
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii