Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:00 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Argeș - Incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Poiana Lacului

ro

08 Dec, 2023 11:58 457 Marime text

BULETIN INFORMATIV

 
         În perioada 07.12.2023, ora 08:00 – 08.12.2023, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 33 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
 
          INCENDII:
 
          (11:26) Pompierii argeșeni au intervenit în localitatea Cotmeana în cazul unui incendiu care a cuprins o autoutilitară, un autocamion, un autoturism, o remorcă,  un container de aproximativ 10 mp și aproximativ 7 mp dintr-un alt container.
În autoutilitară au fost identificate 12 butoaie din metal, iar în unele dintre acestea au fost găsite lichide combustibile. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru desfășurarea altor misiuni specifice în astfel de situații, au intervenit pompierii cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială de cercetare și decontaminare chimică, biologică, radiologică și nucleară, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) cu o ambulanță. Echipajul SAJ a acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin în vârstă de 63 de ani, care prezenta arsuri de gradul 1 și de gradul 2 la membrele inferioare și superioare, predându-l ulterior echipajului SMURD, pentru a-l transporta la spital. Incendiul a fost oprit din dezvoltarea la alte vehicule și bunuri din apropiere.          
 
          (04:17) Trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Pitești și Pichetul Vedea au intervenit în cazul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Poiana Lacului. La locul solicitării, salvatorii au sosit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, iar în urma evaluării situației, s-a constatat că flăcările se manifestau la o anexă gospodărească, dar și la termoizolația și acoperișul unei case. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la întreaga locuință, fiind afectat doar acoperișul casei pe aproximativ 15 mp, iar termoizolația a fost afectată în apropierea anexei. Anexa se afla în prelungirea casei și a fost afectată în întregime, împreună cu bunurile din interior. Pe timpul misiunii nu au fost identificate victime.
 
          (04:41) Pompierii de la Detașamentul Bradu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară în localitatea Bradu. Echipajele ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările se manifestau la compartimentul motor și în habitaclul vehiculului. Salvatorii au localizat și lichidat incendiul, iar pe timpul misiunii nu au fost identificate persoane rănite.
 
          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:  
 
         (13:44) Două echipaje de pompieri au intervenit în cazul unui accident rutier produs între un autocamion și un autoturism în localitatea Cetățeni. La locul solicitării s-au asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, nefiind identificate victime.
 
         De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 28 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   
 
                   În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați!
         Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. 
         Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii