Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Sibiu Început de an școlar, în siguranță

ro

10 Sep, 2023 14:57 598 Marime text
Luni, 11 septembrie, peste 100 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, vor acționa în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreg județul Sibiu, pentru un început de an școlar în siguranță. Emoțiile, speranța, bucuria revederii colegilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor vor defini această zi, la fel ca în fiecare an, zi în care ne bucurăm să vă fim aproape.
 
Pentru polițiștii sibieni, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă sub cele mai bune auspicii, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale forțelor de ordine, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.
 
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Sibiu se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.
 
De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învățământ.
 
Polițiștii intensifică activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și asigurării de răspundere civilă obligatorie.
 
Totodată, sunt controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.
 
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative. Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.
 
Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare și să intervină ori de câte ori este nevoie.
 
Nu uitați:
 
•Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
•Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;
•Discutați permanent cu copilul și asigurați-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
•Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line.
 
Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii