Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Comunicat BCCO - 23.11.2021

ro

24 Nov, 2021 12:21 1039 Marime text

Nr. 68.749 din 24 noiembrie 2021
 
GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT SPECIALIZAT ÎN ABUZ ÎN SERVICIU, ÎNȘELĂCIUNE ȘI SPĂLARE DE BANI, DESTRUCTURAT


La data de 24 noiembrie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi,  efectuează 18 percheziții domiciliare, în județul Iaşi, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani şi abuz în serviciu.

Astfel, începând cu anul 2016 şi până în prezent, în județul Iaşi, ar fi acţionat un grup infracţional organizat, care ar fi avut ca scop principal săvârşirea unor infracţiuni de înșelăciune, în domeniul imobiliar, simularea fiind realizată prin intermediul unor acte juridice cu aparență de legalitate.
Principiul de bază al activității infracționale ar fi constat în identificarea unor persoane, de regulă în vârstă, fără moștenitori sau cu moștenitori ce domiciliază în străinătate, care ar fi solicitat reconstituirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile, reprezentate de suprafețe mari de teren, iar cererile acestora ar fi fost confirmate prin hotărâri de reconstituire a drepturilor de proprietate, emise de Comisiile de fond funciar sau prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești.

Totodată, membrii grupului ar fi manifestat preferință pentru persoanele care, în exercitarea drepturilor menționate anterior, se aflau în procedurile de identificare a amplasamentelor originale sau ale altor amplasamente libere, unde s-ar fi putut realiza punerile în posesie.
Ulterior, moștenitorii ar fi fost contactați de către persoanele bănuite, li s-ar fi solicitat întocmirea unei procuri notariale, în favoarea unui membru al grupului, prin care acesta să fie împuternicit să procedeze la obținerea actelor necesare și la valorificarea terenului.

După obținerea actelor notariale pentru imobilele respective, membrii grupului ar fi procedat la obținerea sumelor de bani, de la persoanele interesate de achiziționarea acestora, fiind încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune, contracte de dare în plată, însă  care, ulterior, nu ar mai fi fost predate titularilor de drepturi.

Astfel, persoanele vătămate ar fi fost menținute în eroare,  membrii grupului comunicându-le că procedurile legale nu au fost finalizate pentru valorificarea terenurilor și că nu au obținut vreo sumă de bani pentru imobilele respective.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 2.500.000 de euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, vor fi aduse, în vederea audierii, 14 persoane.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii