Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:29 17 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă -Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

ro

17 Sep, 2021 11:17 289 Marime text
Nr. 68.632 din 17 septembrie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ 17.09.2021
 
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
 
În data de 16 septembrie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 230 sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 30 infracţiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 5 acţiuni şi s-a intervenit la 106 evenimente, dintre care 92 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităţilor au fost sesizate 34 infracţiuni.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 239 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 65.100 de lei.

 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
 
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 11 permise de conducere şi au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.



 
Update://CERCETAT PENTRU DOUĂ INFRACŢIUNI DE FURT CALIFICAT, REŢINUT DE POLIŢIŞTI
 
 
La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Răducăneni au depistat şi condus la cercetări un bărbat, bănuit de comiterea a două infracţiuni de furt calificat.
 
Astfel, la data de 11/12 septembrie a.c., acesta ar fi pătruns în locuinţa unei persoane de unde ar fi sustras 300 de lei, iar la data de 13 septembrie a.c., ar fi sustras o butelie de aragaz din locuinţa unei femei.
 
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de cele două fapte de furt a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
La data de 16 septembrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni care a dispus prezentarea sa la Judecătoria Iaşi, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
 
CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT, REŢINUT DE POLIŢIŞTI
 
Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. O persoană a fost reţinută.
 
Astfel, din cercetări a rezultat că, la data de 15 septembrie a.c., un bărbat, de 27 ani, având nasul şi gura acoperite cu o mască de protecţie de culoare neagră, ar fi spart, cu o piatră, uşa din sticlă a unei societăţi comerciale din mun. Iaşi, ar fi pătruns în interior, iar dintr-un sertar ar fi sustras 30 de lei.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 septembrie a.c., bărbatul bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
La aceeaşi dată, poliţiştii l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi instanţei, care a decis luarea măsurii arestării sale preventive pentru 30 de zile.
 
Pentru depistarea cu operativitate a bărbatului, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au beneficiat de sprijinul Poliţiei Locale Iaşi.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT PENTRU FURT
 
Poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată.
 
Astfel, poliţiştii păşcăneni s-au seizat din oficiu, în urma unei postări făcută pe o reţea de socializare, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras 1.000 lei din sediul societăţii pe care o deţine.
 
În urma investigaţiilor efectuate, la data de 16 septembrie a.c., a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări tânărul bănuit de comiterea faptei.
 
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale care se impun.
 
 
 
 
 
 
 
CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANŢE
 
 
La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii Biroului Rutier Paşcani au fost sesizaţi despre un accident rutier ce a avut loc pe strada Grădiniţei, din mun. Paşcani.
 
Din verificările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că în urma coliziunii faţă-spate dintre două vehicule nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.
 
Ambii conducători auto au fost testatţi alcoolscopic, rezultatul în cazul bărbatului care nu ar fi păstrat distanţa în mers faţă de auto din faţa sa, fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
Cercetările continuă.
 
 
ACTIVITATE PREVENTIVĂ A POLIŢIŞTILOR IEŞENI
 
La data de 16 septembrie a.c., în cadrul Proiectului de informare „Paza bună trece primejdia rea!”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi au desfăşurat o activitate informativ-preventivă în târgul de animale organizat pe raza comunei Voineşti, judeţul Iaşi.
Scopul a fost acela de a informa populaţia cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască şi să le aplice pentru prevenirea furturilor de animale şi a furturilor din gospodării sau anexe.
În cadrul activităţilor, au fost distribuite peste 300 de pliante cu recomandări preventive şi totodată s-a urmărit informarea cetăţenilor din categoriile vulnerabile cu privire la prevederile legale care reglementează paza bunurilor şi animalelor.
 
ACTIVITATE DE PREVENIRE A FRAUDELOR ON LINE
 
La data de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00-11.30, în baza priorităţii naţionale privind prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi au organizat şi desfăşurat o activitate de prevenire pe Esplanada Oancea, cartierul Tătăraşi, din mun. Iaşi.
Scopul urmărit a fost prevenirea infracţiunilor de înşelăciune prin diverse metode.
Beneficiarii au primit materiale preventive cu recomandări privind cunoaşterea metodelor de înşelăciune folosite de infractori, modul în care aceştia acţionează, mijloacele folosite pentru a fi cât mai credibili.
Totodată, aceştia au primit recomandări despre prevenirea fraudelor la tranzacţiile online cu cardul bancar şi au fost sfătuiţi să nu comunice datele înscrise pe card persoanelor necunoscute şi să nu completeze formulare primite online în scopul comercializării diverselor produse.
Beneficiarii acestor activităţi preventive au fost peste 200 de persoane.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii