Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:36 28 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă - Acțiuni ale poliției ieşene pentru siguranța cetățenilor

ro

16 Aug, 2021 14:09 217 Marime text
Nr. 68.580   din 16 august 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 15 august a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 150 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 40 de infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 23 de acțiuni și s-a intervenit la 151 de evenimente, dintre care 131 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 43 de infracţiuni.
 

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 252 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 129.085 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 26 de permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
 
 
 
UPDATE://CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER
 
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 7 spre 8 august a.c., un bărbat de 32 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului şi ar fi intrat în coliziune cu refugiul unei staţii de tramvai.
 
În urma testării bărbatului de 32 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
De asemenea, din verificările efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar un alt bărbat de 32 de ani i-ar fi încredinţat autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice, deşi ar fi cunoscut că nu deţine permis de conducere.
 
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 august a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 13 august a.c., instanţa a dispus faţă de acesta  luarea măsurii arestării preventive. Astfel, bărbatul a fost reintrodus în arestul IPJ Iaşi.
Cercetările continuă.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii